A patra etapă din Campionatul Național de Drift va intra în istoria automobilismului sportiv drept evenimentul care se desfășoară pe cel mai înalt vârf rutier al României, în Pasul Urdele de pe Transalpina, la 2145 de metri.
Conform anunțului făcut de Romanian Drift Community, promotorul campionatului, un total de 30 de piloți din România și Bulgaria s-au înscris la evenimentul care se va desfășura pentru al treilea an consecutiv pe Transalpina. Noutatea vine de la faptul că traseul de concurs a fost mutat de la Kilometrul 17, care se află între Novaci și Rânca, până pe cel mai înalt punct al soselei.
“Am pregătit această surpriză, care va fi totodată o adevărată provocare pentru toți piloții prezenți”, a explicat Denis Manea, președintele Comisiei Naționale de Drift din cadrul FRAS.
Printre competitori se numără și tânăra sportivă Natalia Iocsak, de la CS Minaur, care va începe din calificările etapei a IV-a a Campionatului Național de drift.
Runda din Pasul Urdele ar putea stabili și numele noului campion național absolut la drift. În acest moment, Răzvan Frătianu, campion și în 2011, are un avantaj de 59 de puncte în fața lui Sorin Ene, ocupantul locului secund, și de 62 față de Danko Dimitrov, aflat pe 3.
Sâmbătă sunt programate antrenamentele libere, iar duminică vor avea loc calificările și battle-urile. Duminică, de la ora 16:00, Pro X va transmite în direct battle-urile etapei.
Publicul va avea locuri de parcare la discreție chiar înainte de zona de start de pe traseul de concurs, pe partea dinspre Rânca. Trebuie menționat că în perioada desfășurării competiției se vor impune o serie de restricții pe Transalpina, în zona Pasul Urdele.