Driftul este probă sportivă prin care parcurgerea traseului se realizează prin supravirare, în mod intenționat, folosindu-se accelerația, frâna și direcția, pilotul reușind astfel să obțină controlul autovehiculului. Controlul acestuia se face în derapaj permanent, în unghi față de axul traseului prestabilit.
A 5-a etapă din Campionatul Național de Drift 2019 se va desfășura în perioada 11-12 octombrie, în București, pe circuitul iprovizat din jurul Arenei Naționale. Promotorul campionatului este CS Romanian Drift Community.
Natalia Iocsak, sportivă legitimată la CS Minaur Baia Mare, va participa la categoria Semi-Pro, acolo unde și-au anunțat prezența peste 20 de piloți. “Este a cincea și ultima etapă din Campionatul Național de drift din acest an. Ne batem să ajungem în Top 4, așa cum o vor face și ceilalți 22-23 de piloți care se spune că s-au înscris. Nu prea sunt șanse la podium în clasamentul general, pentru că nu avem punctele necesare, dar ne batem cu toată lumea. Natalia de-abia așteaptă să se urce în mașină și să piloteze”, ne-a declarat dl Nelu Iocsak, tatăl sportivei.
Natalia Iocsak s-a născut în 3 iulie 2003, în Satu Mare. Este elevă la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Baia Mare. După 6 ani în care a participat în concursuri de Rally Sprint, Slalom Paralel, Rally Cross, Time-Attack și Viteză pe traseu montan, Natalia Iocsak a luat startul, pentru prima dată, în Campionatul National de Drift.
Ea este singura față din Balcani de această vârstă care participă la întrecerile de drift.
Dacă toate lucrurile vor merge bine, Natalia va mai participa la o competiție, la Brno (Cehia), o întrecere ce ține de Campionatul Național al Ungariei.