Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş a precizat joi, la o întâlnire cu peste 300 de oameni de afaceri, membri fondatori al Asociaţiei Întreprinzătorilor Maramureş (AIM), la care a fost prezent şi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, că autonomia pe criterii administrative şi economice ar putea fi un viitor proiect de ţară.
„Eu sunt un om care nu susţine regionalizarea, ci autonomia. Autonomia pe criterii administrative şi economice, nici măcar descentralizarea. Eu consider că cel mai bun pentru România, astăzi, este proiectul care-l avem în Tirolul de Sud (Austria), o autonomie care să poată să dea curaj celor care sunt în mediul de afaceri, să investească mai mult la nivel local şi să şi extragă resursele direct de la nivel local, şi nu filtrate printr-o capitală ce nu întotdeauna este cu faţa spre Baia Mare, Suceava, spre Arad sau spre Bacău. Eu consider că la 100 de ani de România trebuie să avem un nou proiect de ţară. Modul în care astăzi este structurată România din punct de vedere administrativ este un un proiect perimat. Este un proiect care nu va duce nicăieri din perspectivă economică şi socială, dar revenind la cea ce avem de făcut în oraşul nostru şi judeţul nostru, eu consider că cel mai important lucru este oportunitatea pe care o avem astăzi de a folosi finanţările europene”, a declarat Cătălin Cherecheş.
Edilul a accentuat faptul că administraţia locală derulează proiecte cu o finanţare ce depăşeşte suma de 250 milioane de euro.
„Municipiul Baia Mare a început în 2011 cu 20 de milioane de euro şi astăzi are o capacitate de finanţare şi proiecte pentru aproximativ 240-250 de milioane de euro, proiecte care se vor introduce în implementare începând cu acest an. Avem gestionate de către noi proiecte care aduc aproximativ 200 de firme noi în sistemul start-up”, a spus Cătălin Cherecheş.
Primarul Municipiului Baia Mare a sugerat ministrului Finanţelor Publice faptul că stabilirea taxelor şi impozitelor locale ar trebui lăsată în atribuţia autorităţilor locale.
„Aş dori foarte mult ca la nivel local să avem posibilitatea ca municipiu reşedinţă de judeţ, tot ce înseamnă autorităţi locale să nu stabilim taxele şi impozitele într-o proporţie, astăzi, de aproximativ 7-10% pentru că atât este influenţa la nivelul României pe care o are ca decizie autoritatea locală, păstrând cea ce înseamnă taxe şi impozite locale, şi să avem o pondere mult mai mare. Şi să nu ne mai vină mutările în plic de la Bucureşti, despre relaţia pe care o avem cu cetăţenii sau cu mediul de afaceri, ci să putem să gestionăm şi să aşezăm noi grilele de impozitare după cum considerăm noi că avem priorităţile”, a subliniat Cătălin Cherecheş.
Edilul a mai exemplificat modul cum municipalitatea a ratat un proiect pentru construcţia unui centru educaţional pe Transilvania prin simplul fapt că evaluatorii au preferat un alt proiect, surprinzător identic cu cel din Baia Mare.
„Capitalul cel mai important în această lume nu este banul, capitalul cel mai important este resursa umană. Consider că cea mai mare problemă care o au toţi, nu doar din mediul de afaceri, vorbim de autorităţile locale, educaţie, cultură, sport, dar în special mediul de afaceri este resursa umană de calitate, bine pregătită. Dar, astăzi, când Baia Mare are un proiect mare pentru centrul de învăţământ profesional din Transilvania, făcut în parteneriat cu societatea care e aici de faţă (reprezentanţii societăţii fiind prezenţi la întâlnire, n.r.), vin nişte băieţi de la Bucureşti, îl evaluează şi zic: voi de la Baia Mare meritaţi 50 de puncte. Şi merg la Bacău, exact acelaşi proiect, merită 70 de puncte. Paradoxal, e făcut de aceeaşi firmă. Şi, atunci unde mai este echitatea în această ţară? Unde mai este corectitudinea? Cum să mă uit eu la Bucureşti, şi să spun: domnule, acolo este capitala, acolo sunt oamenii pentru care sunt mândru că mă conduc? Păi îmi vine să schimb numele bulevardului Bucureşti în bulevardul Viena, că de multe ori e mai simplu şi mai comod să fac acest drum. (…) Mă simt umilit când mă duc la Bucureşti şi nu mă simt umilit când mă duc la Viena”, a spus Cătălin Cherecheş.
Acesta a mai menţionat în discursul său cum bugetul local a pierdut suma de 14 milioane de euro în urma modificărilor Codului fiscal.
„Pe de altă parte, vreau să vă spun că municipiul Baia Mare a pierdut 14 milioane de euro din bugetul său. (…) Când s-a făcut bugetul, când s-a făcut Codul Fiscal, dl. ministru trebuia să fie un fel de portavoce a noastră, a primarilor. Mi-aş dori să fie şi astăzi când se va face rectificarea bugetară. (…) Din bugetul nostru al băimărenilor acest Guvern a furat 14 milioane de euro”, a declarat Cătălin Cherecheş.