Liderii comunitatilor maghiare din tarile vecine Ungariei trebuie sa intensifice eforturile pentru autonomie, a declarat Laszlo Kover, presedintele Parlamentului ungar, prezent duminica, 6 iulie, la Rimetea (judetul Alba), unde a inaugurat un centru cultural maghiar finantat de Duna TV, potrivit MTI.
Laszlo Kover a notat ca membrii natiunii maghiare, divizati prin Tratatul de la Trianon, au dreptul de a trai intr-o singura entitate, in cadrul Uniunii Europene.
„Exista diverse forme de autonomie in Uniunea Europeana care ofera posibilitatea unei autodeterminari”, a explicat presedintele Parlamentului ungar, oferind exemplul suedezilor din Finlanda, al finlandezilor din Suedia, al bascilor si catalanilor.
Kover a amintit ca premierul Viktor Orban a vorbit de mai multe ori despre existenta „problemei maghiare” la nivel european, explicand ca primul-ministru vrea sa semnaleze intentia Guvernului de la Budapesta de a pune un accent mai mare pe acest subiect la nivel international.
„Acest lucru necesita o situatie economica adecvata in Ungaria, iar foarte multe depind si de disponibilitatea liderilor comunitatilor maghiare de a trata cu seriozitate obiectivele strategice„, a insistat Laszlo Kover.
„Maghiarii din Transilvania au nevoie de mai multa sustinere din partea liderilor locali, dar si din partea liderilor politici ungari”, a subliniat oficialul ungar.
Sursa: Mediafax