Pe 30 august o biserică din Hong Kong a organizat o întâlnire online folosing programul Google Meet, pentru a discuta relaţia stat-biserică, moment în care trei utilizatori necunoscuţi care s-au identificat ca fiind din partea guvernului chinez au încercat să se alăture sesiunii.
Webinarul intitulat „Schimbările istorice ale Crucii sub steagul roşu”, găzduit săptămânal de către biserica Tuen Mun Church, era parte a unei serii de 4 sesiuni care urmărea analiza politicilor la adresa bisericii din China. Trei utilizatori neidentificaţi, cu denumirile „Biroul de securitate naţională din China,” „Biroul de securitate – filiala Hong Kong” şi „Shenzengovernment” au cerut accesul la începutul sesiunii, însă au fost refuzaţi de către administrator.
Conform HKC News, atunci când pastorul Chan Minyi a menţionat aceste atacuri către ceilalți participanţi la webinar, el a fost în mod repetat scos din sesiune de către un utilizator necunoscut, în ciuda încercărilor sale de a le comunica intruşilor că acesta este un webinar obişnuit al bisericii şi că nu are nici o legătură cu securitatea naţională. El a fost scos de cel puţin 10 ori, fiind urmat şi de ceilalţi participanţi din grupul ce făcea parte din biserică. În cele din urmă, webinarul s-a încheiat brusc.
Chan a spus că aceasta a fost pentru prima dată când s-a întâmplat aşa ceva. El era sigur că că nici unul din membrii bisericii care participau la webinar nu a încercat să-l scoată din sesiune. El suspectează că unul din intruşii care au încercat să se alăture întâlnirii la început este autorul îndepărtării sale din sesiune.El a mai spus că acest webinar era adresat doar membrilor bisericii, iar ID-urile lor au fost verificate înainte. Ei au folosit în mod intenţionat Google Meet, considerând mai popularul Zoom ca fiind riscant, însă cu toate măsurile de precauţie tot au ajuns sub supraveghere.
Deşi nu au aflat cu exactitate cine i-a monitorizat, el spune că nu sunt îngrijoraţi sau speriaţi deoarece „în cadrul acestor webinar-uri ei vorbesc adevărul şi nu încalcă nici o lege.” Pastorul a mai spus că nu va face plângere la poliţie privind acest incident, deoarece la poliţia locală şi la securitatea naţională sunt de fapt aceeaşi oameni.