La sediul Inspectoratului Județean de jandarmi Maramureș a avut loc ceremonia de avansare în gradul militar următor a unui ofițer și a unsprezece subofițeri
Aceștia s-au remarcat prin îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu, iar ca recunoaștere a meritelor și eforturilor depuse, au fost avansați în gradul militar următor înaintea expirării stagiului minim în grad.
Conducerea unității le-a înmânat noile grade, transmițându-le totodată și gânduri frumoase și felicitări alături de îndemnul de a sluji în continuare, cu devotament, patria.
De asemenea, personalul unității a fost recompensat și felicitat pentru modul de implicare în desfășurarea activităților specifice.