Numerosi baimareni au ramas fara apa la robinete in seara zilei de azi, 9 octombrie, dupa ce pe retea s-au semnalat mai multe avarii, ca urmare a unei presiuni ridicate. Echipele de interventie ale Vital Baia Mare au fost mobilizate pentru repararea conductelor care s-au fisurat. Purtatorul de cuvant al societatii, Radu Micle, nu a putut sa precizeze numarul consumatorilor afectati, dar a aratat ca avarii s-au semnalat in mai multe cartiere ale orasului. El a precizat insa ca se spera ca pana in jurul orelor 21.00 – 22.00 cele mai multe defectiuni sa fie remediate.
”Au fost avarii pe conducte in a doua jumatate a noptii si in cursul diminetii de azi. S-a intervenit cu mai multe echipe, care se afla si acum pe teren. Au fost afectati locatarii de pe mai multe strazi, inclusiv din cartierul Decebal, dar si din altele. Speram ca pana la ora 21.00, cel tarziu ora 22.00 sa fie remediate problemele”, a declarat Radu Micle.
Acesta a mai precizat ca a fost nevoie de intreruperea furnizarii apei atat pentru a opri pierderile de pe retea, cat si pentru a permite muncitorilor sa lucreze.
Sursa: Meda Muntean