Din totalul veniturilor, 245 milioane lei au fost încasate din activitatea de valorificare a activelor ca urmare a procedurilor de executare silită a datornicilor la stat. În prima jumătate a anului, au fost blocate conturile a 10.663 de datornici, s-au organizat 530 de licitaţii publice cu strigare şi s-a pus sechestru pe 178 de active.
Preşedintele AVAS, Răzvan Orăşanu, a declarat că ”sunt în vizor încă 12.000 de datornici pe care îi vom obliga să plătească până la sfârşitul anului”. El a mai precizat că va propune guvernului majorarea sumelor din încasări ”cu cel puţin 70% faţă de angajamentele iniţiale.”
Sursa: Meda Muntean