Scandal de corupție la Universitatea Politehnică din București. Un profesor de la Facultatea de Energetică a fost prins în flagrant când primea 6.000 de lei de la o doctorandă, pe care o angajase la câteva proiecte de cercetare finanțate din fonduri UE.
Procurorii susțin că ar fi doar ultima dintr-o lungă serie de plăți pe care femeia le făcea ca să își poată susține teza de doctorat.
Profesorul Cristian Dincă a fost încătușat chiar în biroul lui de la Politehnică, imediat după ce a primit de la o doctorandă cu care colabora la câteva proiecte de cercetare, o presupusă șpagă de 6.000 de lei. Banii – spun procurorii anticorupție – ar fi taxa pe care dascălul i-ar fi pretins-o femeii încă de acum doi ani și jumătate, ca să poată lucra cu contract la facultatea de energetică.
„În perioada august 2020 – februarie 2023, inculpatul Dincă Cristian-Florian ar fi pretins şi primit de la o persoană (martor în cauză), suma totală de 153.470 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu”, a transmis Biroul de Presa al DNA.
Șef al Departamentului de Generare și Utilizare a Energiei, profesorul Cristian Dincă administra câteva proiecte de cercetare finanțate din bani europeni. El avea dreptul să angajeze și să plătească cercetătorii pe care îi agrea. Doar că o parte din salariile încasate de o doctorandă i s-ar fi întors ilegal în buzunar. Altfel, susțin acuzatorii, ar fi îndepărtat-o de la Politehnică și nu și-ar mai fi putut lua doctoratul.
Procurorii anticorupție susțin că profesorul Cristian Dincă ar fi primit lună de lună aceste presupuse șpăgi de la colegă care lucra la Facultatea de Energetică, dar și că după nu mai puțin de 31 de tranșe plătite – cu valori cuprinse între 1.000 și 6.700 de lei – femeia a decis să îl denunțe la DNA.
Profesorul universitar ar fi recunoscut că a primit banii, aproape 155.000 de lei în total. Deocamdată, apropiații lui susțin că ar fi fost cheltuiți integral pentru un proiect știițific – o instalație de transformare a biogazului în energie electrică – ce urma să fie folosit de studenții de la Politehnică.
Profesorul universitar este un dascăl înstărit. Potrivit ultimei declarații de avere, Cristian Dincă ar fi încasat în precedentele 12 luni venituri de aproape jumătate de milion de lei, adică aproape 100.000 de euro. Și ar deține împreună cu soția lui, manager de top în industria hotelieră, mai multe proprietăţi: terenuri, o casă de locuit la Corbeanca și patru apartamente pe care le-a închiriat și de pe urma cărora a încasat alte 25.000 de lei.
Judecătorii au decis să îl plaseze sub control judiciar.