Avertisment al reprezentanților Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC). Aceștia spun că un al doilea val de infecție cu coronavirus este mult mai aproape decât ne așteptam.
„Întrebarea este când şi cât de mare, aceasta este întrebarea din punctul meu de vedere”, a spus dr. Andrea Ammon, directorul Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).
Ammon, fost consilier al guvernului german, vorbeşte sincer în primul ei interviu cu un ziar din Marea Britanie de la începutul crizei.
„Analizând caracteristicile virusului, analizând ce rezultă acum din diferite ţări din punct de vedere al imunităţii populaţiei – ceea ce nu este chiar atât de interesant, între 2% şi 14%, care lasă încă 85% până la 90% din populaţie susceptibil – virusul este în jurul nostru, circulând mult mai mult decât în ianuarie şi februarie … Nu vreau să creez o imagine apocaliptică, dar cred că trebuie să fim realişti. Că nu este momentul să vă relaxaţi complet”, a declarat Ammon.
Conducerea Institutului Oncologic din București, despre situația bolnavilor cronici: Acesta este motivul pentru care s-a produs aglomerația
La începutul acestei luni, fostul medic, care a lucrat prin diferite niveluri de birocraţie medicală pentru a deveni director ECDC în 2017, a anunţat că, începând cu 2 mai, Europa în ansamblu a trecut de apogeul infecţiilor. Doar Polonia nu era încă tehnic, a spus ea.