Pandemia de COVID-19 este ‘departe de a se fi încheiat’ şi ‘chiar se accelerează’, a avertizat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), cerând întregii luni să acţioneze imediat, fără a aştepta un vaccin, transmite AFP.
‘Mâine se împlinesc şase luni de când OMS a primit primele rapoarte despre un grup de cazuri de pneumonie cu cauză necunoscută, în China (…) Vrem cu toţii să se termine. Dar realitatea dură e că este departe de a se fi încheiat’, a declarat directorul general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă online. AGERPRES