Toată țara va fi, în următoarele 3 zile, sub o informare meteo de frig, precipitații moderate cantitativ, vânt și ninsori în zonele montane.
Alerta va fi valabilă până luni dimineață și vizează toată țara. În acest interval, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an. Maximele de astăzi vor varia între 9 și 17 grade. Tot astăzi și la noapte va ploua pe arii extinse în jumătatea de sud, iar cu totul izolat în rest.
În weekend, ploile își vor face apariția în vest și sud-vest, unde se vor strânge cantități însemnate de apă, de până la 35 l/mp.
La munte, mai ales pe crestele Carpații Meridionali, vor predomina ninsorile, iar pe alocuri se va depune strat de zăpadă.
Vântul va prezenta intensificări în toată țara, însă în masivele vestice, în sudul Banatului și pe litoral vor fi rafale de până la 70 km/h.
În restul zonei montane, în regiunile sudice și sud-estice, va atinge viteze de 40-60 km/h.
În Capitală se anunță o zi deosebit de rece, cu atmosferă închisă. Maxima se va opri la 13 grade. Vântul va continua să sufle cu viteze de 50km/h, iar spre seară va ploua slab.