Vor avea loc probe speciale, care vor pune la grea incercare abilitatile celor aflati la volan sau pe motociclete. Batalia va fi una dura avand in vedere ca intrecerea este cotata ca fiind a treia etapa in campionatul national de Rally-Raid si a cincea in campionatul similar din Ungaria.
Manifestari multiple dedicate automobilistilor
Competitia, organizata de Fundatia Sportiva RANEDO Baia Mare, Consiliul Judetean Maramures, Primaria Baia Mare, Statiunea Izvoare si Clubul SO-MOTO-RACING Bistrita, se va desfasura in conformitate cu Regulamentele Federatiei Internationale a Automobilului si Federatiei Internationale de Motociclism
”Cupa Eurocarpatica” este una din cele mai mari manifestari Rally-Raid din Romania si are un dublu scop – pe de-o parte cel sportiv, iar pe de alta parte unul de promovare a turismului neconventional in Maramures. Intrecerea se incadreaza intr-o serie de manifestari dedicate Saptamanii Automobilului.
Vineri, ora 16.46, incepe etapa tancodrom
Masinile se vor alinia la start vineri dupa-amiaza. La ora 15.00 va avea loc o conferinta de presa la Centrul Milenium, timp in care, la standul Hyunday care va fi amenajat in piateta din centrul vechi, vor fi lansate concursuri cu premii diverse – sepci, tricouri mingi.
La ora 16.00 masinile vor porni din centrul vechi, in coloana, spre poligonul militar de la iesirea din oras (Satu Nou de Jos) unde va avea loc etapa tancodrom. Aceasta e considerata cea mai spectaculoasa parte a intrecerii. Ea va avea doua prologuri – una cu incepere de la 16.46 si o alta de la 17.44. Fiecare din cele doua probe va avea trei tururi cu o lungime de 5,66 km.
Pentru cei care vor sa ajunga in zona organizatorii vor pune la dispozitie un autobuz care va porni la 15.30 din fata magazinului Maramures. Conducatorii auto trebuie sa tina cont ca vineri dupa-amiaza se va putea circula cu autovehiculele doar pana la intersectia cu drumul de centura de la Italsofa. Parc-service-ul pentru autovehiculele inscrise in concurs va fi amplasat pe Campia Tineretului din municipiu, iar parcul inchis in fata fostului hotel Minerul.
Sambata si duminica raliul se muta la Izvoare
Caravana Rally-Raid ”Cupa Eurocarpatica” Baja se va muta sambata dimineata in statiunea Izvoare. Masinile si motocicletele se vor alinia la start la ora 7.00 dimineata urmand sa parcurga un traseu dificil prin munti si pe drumuri de tara.
Traseul este secret. Fiind vorba de o intrecere rally-raid, concurentilor nu li se indica drumul pe care trebuie sa il urmeze ci li se inmaneaza o harta pe care figureaza doar semne conventionale. Ei trebuie sa le identifice si sa se orienteze astfel incat sa ajunga exact in punctele prevazute de organizatori. Asadar, nu doar viteza si performanta autovehiculelor conteaza, ci si capacitatea de orientare a pilotilor.
Si duminica pornirea va avea loc la ora 7.00. Organizatorii spun ca, in total, concurentii vor avea de parcurs 516,36 kilometri, din care 405 sunt probe speciale. Suprafata de rulare va trece de la asfalt si piatra cubica la macadam, drumuri forestiere, de camp, de creasta si goluri alpine inchise circulatiei publice.
Premierea e programata pentru duminica, ora 17.00, in statiunea Izvoare. Pana acum, si-au anuntat prezenta la competitie peste 50 de echipaje din Romania, Ungaria, Cehia si Slovacia, insa sunt asteptati si piloti din Italia si alte cateva tari europene.
Sursa: Larisa Tivadar