De luni, 6 februarie, până vineri, 10 februarie 2023, elevii și profesorii din județele Ilfov și Suceava sunt în vacanța aleasă de inspectoratele școlare județene. Pentru aceștia, modulul 3 din anul școlar 2022-2023 s-a încheiat vineri, 3 februarie, iar modulul 4 începe luni, 13 februarie. În această săptămână, ceilalți elevi din restul județelor sunt în continuare la cursurile din modulul 3 al anului școlar. Și ei vor urma să aibă vacanța de o săptămână în curând, între 13 și 17 februarie sau 20 și 24 februarie, în funcție de decizia inspectoratelor școlare, potrivit structurii anului școlar curent.
Este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar. Potrivit calendarului anului școlar viitor, 2023-2024, suspus dezbaterii publice până pe 10 februarie, vacanța mobilă se păstrează, fiecare inspectorat urmând să decidă în ce săptămână din luna februarie va fi.
În anul 2023, prima zi de cursuri a fost luni, 9 ianuarie, și aceasta a deschis modulul 3 de cursuri. Acest modul are o durată diferită în fiecare județ, ea fiind decisă de inspectoratele școlare încă de anul trecut. În funcție de cum a fost poziționată vacanța de schi, din februarie, modulul 3 durează 5, 6 sau 7 săptămâni.
Concret, copiii de grădiniță, elevii și profesorii din Ilfov și Suceava au vacanță de schi între 6 și 10 februarie. Județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova au ales vacanța de schi între zilele de 13 și 17 februarie.
Județele care vor avea vacanță în 20-24 februarie sunt Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.