Cum ajungem, vedem autoturişti gata de plecare spre casă, retezând cu sârg scaieţii mai înalţi de un stat de om. Maşini parcate înghesuit, pe malul acaparat de luxuriantele exemplare de topinambur strivite nonşalant sub roţi (napi porceşti, apreciaţi pentru cantitatea mare de inulină pe care o conţin).
Ajungem imediat la staţia de captare/pompare a apei industriale şi scundul dig de beton urmat de tipicele cuburi sparge-val. În amontele digului apa stagnează ca o oglindă lutos-verzuie, unde se îmbăiază adulţi şi copii (Foto 1). Urbane „doamne” (soţii şi mame) spală cu detergenţi, leşie, săpun sau cu ce le dă fiecăreia mâna, frumoasele lor covoare persane, preşuri ori carpete turceşti (Foto 2) profitând de plan-betonata platformă a staţiei. Dedesubt, un şuvoi violent argintiu de apă aleargă pe dig unindu-se cu altul, deliberat scăpat in unghi de 90 grade din stăvilarul staţiei. De sus se scurge, ori cel puţin picură, jegul preşesc iar jos copii de-o şchioapă se scaldă, „purificându-şi” şi răcorindu-şi trupşoarele în timp ce „afectuoşii” lor taţi mimează cu chipuri transpuse de sfincşi pescuitul sportiv (Foto 3).
O insulă pietroasă despleteşte inegal undele sălcii-maronii. Acolo văd atelajul rrom tras de un costeliv bidiviu cu directe trimiteri donquijoteşti, iar în minte-mi reverberează alambicat-distorsionat versurile baladei lui Toma Alimoş: murgu paşte-n voia lui, rumegă şi cake (Foto 4). La câţiva metri înspre aval proprietarul şi odraslele sale alungite contra-val, cu bărbiile submerse-n apele „pure”, „binefăcătoare”, se scaldă inocent.
Malul drept al râului, pietros, a devenit o neîncăpătoare spălătorie auto "ecologico-naturistă" (Foto 5). Autoturismele, de toate mărcile-formele-culorile, stau aliniate ca nişte împuţiţi chefali la soare, unele spălate recent, altele în curs de spălare cu detergenţi sau limpezire cu…tulburi ape. Proprietarii făloşi, copiii acestora ori aparţinătoarele-n bikini, revărsându-şi provocator rubensienii nuri, fac plajă în jur.
Imediat în aval, harnice femei spală/limpezesc rufe, doar n-au venit aici degeabă, numai să se scalde, să facă plajă ori să se-ndoape cu friptane/mititei-gulaş picant sucuri & bere!… În slinos-sticlindele petrolistic valuri se bălăcesc alţi copii, aplicând empiric preceptul „aerul, soarele, apa sunt viaţă”.
Pescari amatori la umbra monumentalelor sălcii sau plopi, pe un mal ori altul (Foto 6).
Deasupra malului drept lunca arabilă, necultivată-n acest an de proprietari după ce în precedenţii cartofii ori porumbul erau tenace prăduite de picnicari şi pescari, puse la copt în numeroasele vetre…de gunoi (Foto 7), e invadată acum de flora spontană, adică buruieni (Foto 8). Ceva mai jos, îngustele holde cu porumb şi floarea soarelui, binecunoscutele de-acum culturi de subzistenţă, aliniate soldăţeşte spre nord-est (Foto 9) par a se-ntrece de la egal la egal cu falnicii stâlpi metalici, cu eifeliană alură, ai paralelelor reţele electrice de înaltă tensiune care zbârnâie deasupra ameninţător, precum un viespar iresponsabil stârnit.
Revin la cursul molcom al râului pe care plutesc caravele-peturi de plastic, sugerând disperate mesaje robinsoniene, puse-n iluzoriu salvatoare sticle menite să ducă vestea (ori neacoperitoarea urare băsesciană Să trăiţi bine) hăt departe (Foto 10). E deosebit de greu să cadrezi şi surprinzi un acvatic crâmpei natural-romantic (Foto 11, 12), fără a imortaliza irefutabilele dovezi ale tehnologiei şi umanităţii (Foto 13). Încerc, totuşi, pentru a nu-mi dezminţi setea de frumos şi înainte de toate acribia şi tenacitatea. Înainte de-a mă întoarce mă simt parcă publicitar agresat de o Solenza, cabrată precum un nestavilibil-forţos 4×4 pe un val de nisip, deasupra unei bălţi mocirloase (Foto 14).
Nimic nu poate stâmpăra torida căldură, sudoarea-n valuri îmi moaie penibil tricoul şi-atunci evadez puţin spre stânga, pe culoarul unei primăvăratice viituri, descoperind proaspătul, purul, frumosul inocent (Foto 15) în marea de straniu şi urât.
La vreun kilometru, strategic amplasate pe un promontoriu aluvionar, apar cele două biserici din satul Mocira, una cu bazilicane cupole, alta cu o sfidător-arţăgoasă turlă-săgeată (Foto 16). Nu pot să cred că dangătul într-o dungă, calm dar punător în egală măsură pe gânduri (ca un stresant memento mori), melodios totuşi, e emanat din vreuna din acele eclesiastic-ostentative edificii.
Revin la râu, admirând mai întâi falnic-sculpturalul trup mort al unui plop (Foto 17), oripilându-mă îndată ce cobor privirile spre laocoonicele-i rădăcini în care au eşuat la viituri sau au fost „civilizat” abandonate de picnicari, mulţime de peturi.
Între faldurile puţine ale huciului, apetisantele miresme de friptane haiduceşti se amalgamează magic cu cele de…modernă latrină-n aer liber.
Unele autoturisme spălate au lăsat locul celor abia sosite, prăfoase.
Calul rumegă şi …proprietarii se răcoresc mai aval, ca la-nceput.
Furat de „reverie” mai-mai să fiu luat sub roţile a doi tăriceni rulând bezmetic cu motoretele printre turişti (Foto 18).
Dogoarea crepusculară m-a făcut fleaşcă. Poate puţin contrariat de acest pragmatism (spălatul covoarelor-calului-maşinilor) îmbârligat balcano-moroşenesc cu agrement (picnicărit, plajă, scăldat), ceva mai apoi îmi resemnez revolta privind totul înţelept-filosofic, dintr-o hindus-brahmană perspectivă: doar în misterioasa Indie unii fac baie în sacrele ape pe care plutesc deasupra unor macabre plute, trupurile parţial incinerate pe ruguri, iar în temple şobolanii împart frăţeşte puţinătatea boabelor de orez a pelerinilor, şamanilor, vracilor, dervişilori ori preoţilor. Nu e firească prin urmare universalizarea, surmontarea falselor praguri igienico-religios-culturale?
Poftiţi, deci, după masa la plimbare, spălat covoare, autoturisme, plajă ori scăldat în Lăpuş, la Cătălina, închizând ochii, obturându-vă nările şi pecetluindu-vă apoi gura… Aţi putea fi nespus de (inconştienţi) fericiţi (Foto 19, 20, 21).
P.S.
De cumva, total neinspiraţi ori îmboldiţi de rea-credinţă, vă întrebaţi măcar şi retoric unde-s în astfel de momente cei de la Apele Române, Garda de Mediu, autorităţile locale, poliţia sanitară sau cea sanitar-veterinară, sunteţi nişte ….netrebnici! Sigur sunt plecaţi în internaţională misiune de recuperare a lui Omar Hayssam (deghizatul în oaie ţurcană, spre deosebire de predecesorul puţin inspirat, Ulise, disimulat în conserva de lemn a Calului troian), ca şi abilii lor fârtaţi de la SRI, SIE ori celebra 2 şi un sfert.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
