Absolvenţii de liceu susţin, joi, proba la alegere a profilului şi a specializării din cadrul examenului de Bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Proba va începe la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8,30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen, menţionează MEC.
„Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.)”, precizează MEC.
În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.
Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie, până în ora 12,00. Se va face cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.
Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16,00 – 20,00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8,00 – 12,00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice.
*** Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
* recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
* susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
* obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.
Elevii aflaţi în izolare/confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus vor susţine examenul de Bacalaureat în etapa specială, începând cu data de 6 iulie.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 22 – 25 iunie, între orele 8,00 – 16,00. AGERPRES