Vezi VIDEO
Absolventii claselor a XII-a au inceput probele scrise ale sesiunii bacalaureatului de toamna. Prima proba a fost la limba si literatura romana, iar subiectele au fost de nivel mediu, iar tinerii se asteapta la note mari. La subiectul intai, atat la profilul uman, cat si la cel real, tinerii au primit un text, la prima vedere, apartinand genului liric, cu noua cerinte.
Absolventii de la profilul real au avut, la subiectul al doilea, de redactat un text argumentativ despre importanta implicarii tinerilor in activitati umanitare, iar la subiectul al treilea candidatii au trebuit sa realizeze un eseu despre particularitatile de constructie ale unui personaj dintr-o nuvela studiata.
Candidatii de la profilul uman au trebuit sa scrie, la subiectul al doilea, un text argumentativ despre utilitatea cunoasterii biografiei unei personalitati culturale sau stiintifice, iar la subiectul cu numarul trei trebuiau sa prezinte relatia dintre doua personaje dintr-o nuvela studiata.
,,Astazi s-a desfasurat prima proba scrisa din a doua sesiune de bacalaureat national din anul 2015. La aceasta proba au fost inscrisi 918 elevi, din care 161 au absentat. In consecinta vor fi 757 de lucrari din care 588 sunt la profilul real si 199 la profilul umanist. Proba a descurs fara incidente, iar in ceea ce priveste structura subiectelor, pot sa va spun ca respecta atat programa pentru limba si literatura romana cat si modelul publicat pe site-ul Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice”, a declarat Adriana Mester, purtator de cuvant ISJ Maramures.
Tinerii au fost multumiti de subiectele primite, chiar daca unele cerinte i-au pus in incurcatura. Acestia s-au descurcat, in final, si spera la note cat mai bune.
,,A fost greut, dar ok. Speram sa fie mai usor subiectul trei. Sper la nota opt”, a spus Camelia Ungur. ,,A fost destul de usor. Deci, ne-a picat la subiectul trei nuvela istorica. Ma astept la nota sapte”, a adaugat Gabriela Ratiu.
Urmatoarele probe scrise se vor desfasura pana in 28 august, inclusiv, iar rezultatele finale vor fi afisate in 4 septembrie, dupa rezolvarea contestatiilor.
Sursa: Carmen Bizău