Două persoane au fost arestate la Câmpia Turzii, după un filaj de aproape un an, într-un dosar instrumentat de DIICOT şi BCCO Cluj. Unul dintre suspecţi este Baghera, o persoană cu antecendente penale. Dosarul vine în contextul imaginilor cu elevi drogaţi, care par a fi consumat drogul K2/Zombie.
În urma percheziţiilor domiciliare de zilele trecute, oamenii legii au găsit acasă la trei suspecţi 20 de grame de substanţe psihoactive, mai multe pungi tip zyp-lock goale, două cântare, un grinder, laptopuri şi telefoane mobile.
Localnicii din Câmpia Turzii spun însă că afacerea cu droguri este una înfloritoare. De altfel, cele trei persoane au intrat în atenţia procurorilor DIICOT încă din urmă cu un an, pentru că, spun autorităţile, la diferite intervale de timp, au procurat şi revândut produse cu efecte psihoactive.
În urma acţiunilor, doi suspecţi au fost arestaţi de către Tribunalul Cluj, fiind vorba despre Sergiu Sorin Scrob, zis Baghera, şi Răzvan Radu, zis Uscatu, ambii din Câmpia Turzii.
Principalii clienţi ai acestora erau minori. În ultimele luni, în municipiul Câmpia Turzii au apărut în spaţiul public imagini filmate cu diverşi tineri despre care se bănuieşte că s-ar fi aflat sub influenţa unor substanţe cu efecte psihoactive. După reacţiile tinerilor, s-a bănuit că ar fi vorba despre drogul Zombie, devenit popular în urmă cu câţiva ani, în Statele Unite.
Când canabinoidele sintetice atacă receptorii din creier, care mai apoi interacţionează cu dopaminele, pot cauza paralizia temporală a mâinilor şi picioarelor, dar atunci când drogul interacţionează cu serotonina îi poate face pe consumatori să se simtă precum nişte „zombie”.
Referitor la apariţia, în România a aşa-numitului drog „Zombie”, Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a anunţat vineri că din evaluările disponibile în România nu rezultă existenţa unei substanţe psihoactive noi.
foto – arhivă