Când timișorenii au votat schimbarea primarului Nicolae Robu din funcție cu siguranță sperau și într-o administrație mai bună. La aproape jumătate de an distanță, alegerea nu pare să se ridice la nivelul așteptărilor. Primarul Dominic Fritz a reușit să amenajeze doar două centre de vaccinare în Timișoara, spune el, din cauză că în România nu există vaccinuri. În Baia Mare, un oraș mult mai mic, funcționează deja trei astfel de centre.
Administraţia municipiului Baia Mare a pregătit trei centre medicale destinate etapei a II-a a vaccinare pentru adulţii cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale, a informat, luni, primarul Cătălin Cherecheş, cnform Agerpres.
Potrivit acestuia, cele trei puncte din municipiul Baia Mare sunt situate în incinta Centrului de zi pentru vârstnici CASPEV (strada Săsarului nr.3), a Centrului Social Multifuncţional Rivulus Pueris (str. Ioan Slavici nr. 1B), precum şi în cadrul sediului Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală (Bd. Unirii, nr. 19).
Totodată, Primăria municipiului Baia Mare a pus la dispoziţia cetăţenilor numărul unic de telefon 0733.444.422 la care vor răspunde angajaţii din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, cu scopul de a facilita programările la vaccinare.
Programul centrelor de vaccinare va fi de luni până sâmbătă, între orele 8,00 şi 20,00.
Centrele au fost dotate şi utilate la cele mai înalte standarde, condiţiile create pentru desfăşurarea procesului de imunizare fiind dintre cele mai moderne şi sigure. Tot prin grija municipalităţii va fi asigurat atât personalul medical, cât şi cel auxiliar care va deservi aceste centre.
„Încă de la începutul pandemiei, la nivelul municipiului Baia Mare am depus toate eforturile pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, atât a celor din categoriile vulnerabile, cum sunt seniorii şi copiii, cât şi a întregii comunităţi prin măsuri menite să împiedice îmbolnăvirile cu temutul virus. Au fost luni grele în care fiecare ne-am străduit să facem ceea ce putem mai mult şi mai bine pentru a ne proteja şi pentru a-i proteja pe cei din jurul nostru. Ne-am rugat cu toţii să se găsească soluţii, un vaccin şi, iată, rugile noastre au fost ascultate. Acum, la nici un an de când COVID face ravagii pe întreg mapamondul, avem vaccin disponibil şi, începând de acum, după imunizarea celor din linia întâi, posibilitatea de a-i vaccina pe cei din categoriile de risc, persoanele trecute de 65 de ani, respectiv cele care suferă de boli cronice. Pentru a facilita accesul la vaccin, venim cu acest număr unde cei care se încadrează în etapa a II-a pot să sune şi să se programeze pentru vaccin la unul dintre centrele amenajate pe raza municipiului Baia Mare”, a spus Cătălin Cherecheş.