Primăria Municipiului Baia Mare a obținut, în parteneriat cu Garda Ecologică Baia Mare, premiul I la Gala Premiilor pentru un Mediu Curat, categoria ”instituții publice”. Numele proiectului câștigător este ”Baia Mare curată!”
Evenimentul, aflat la ediția a IX-a, are loc anual și își propune promovarea inițiativelor dedicate protecției mediului, conservării resurselor planetei și prevenirii risipei acestora. Anul acesta, gala a avut loc marți, 12 decembrie, la Hotel Novotel din București.
”Mulțumesc celor care au răspuns acestei provocări, celor care contribuie permanent pentru ca Baia Mare să rămână un oraș verde”, a declarat primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheș.
Baia Mare curată, un proiect ambițios, început acum șase ani
Acest proiect este în vigoare de șase ani și are ca scop implicarea și mobilizarea cetățenilor și a autorităților în vederea organizării acțiunilor de ecologizare a zonelor de agrement din zona municipiului Baia Mare. A fost inițiat de către Primăria Municipiului Baia Mare în parteneriat cu Garda Ecologică Baia Mare.
Prima acțiune din proiect a acestui an a avut loc în data de 1 aprilie prin ecologizarea zonei Limpedea-Baraj-Firiza. La acțiune au participat peste 400 de persoane, între care elevi, cadre didactice și cetățeni implicați. La finalul acțiunii au fost strânși peste 300 de saci cu mizerii.
“A fost multă muncă, multă pasiune şi până la urmă vorbim de voluntariat. Mulţumesc celor care au fost alături de noi!”, spune prof. Pop Silvia, preşedintele Garzii Ecologice Baia Mare.
”Acţiunile noastre nu se opresc aici!”
Președintele Gărzii Ecologice Baia Mare, prof. Pop Silvia, susține că anul următor vor exista și mai multe acțiuni de acest gen.
”Anul 2018 va fi un an pe care îl vom exploata la maximum. Acțiunile noastre nu se opresc aici!”, a conchis aceasta.
Proiectul se bucură de suportul a 10 instituții școlare și a societăților Urbis, Vital și Drusal. De asemenea, pe lista partenerilor se numără și Ocolul Silvic Baia Mare, Jandarmeria Baia Mare, Poliția Baia Mare și ISU Maramureș.
A.B.