Baia Mare declară ferm unirea României cu Basarabia

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului local Baia Mare, convocată din dispoziția primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost adoptată prin votul unanim al consilierilor locali Declarația de Unire cu Basarabia.
Expunerile au fost prezentate public de către Cătălin Cherecheș, primarul muncipiului Baia Mare și Cristian Niculescu Țâgârlaș, consilier local.

Hotărârea de Consiliu Local și Declarația de Unire cu Basarabia au fost inițiate în numele aleșilor locali ai municipiului alături de primarul Cătălin Cherecheș.

Vă prezentăm textul integral al „Declarației de Unire” a Autorității loc|ale a Municipiului Baia Mare.

DECLARAŢIE DE UNIRE

Acum 100 de ani, la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării vota, la Chişinău, cu 86 voturi „pentru”, 36 abţineri şi 3 împotrivă, Unirea Basarabiei cu România. Anterior, acelaşi for decizional ales (Sfatul Ţării), la 23/24 Ianuarie 1918 votase independenţa Republicii Moldova şi separarea noului Stat de către Republica Federativă Rusia. Atât de mare era dorinţa de izbăvire istorică încât o „republică, e adevărat tânără, vota unirea la un regat.”

Noi, aleșii locali ai municipiului Baia Mare, cei care am trăit o experienţă istorică similară, dar într-o altă partea a românităţii, putem să înţelegem cel mai bine astfel de gesturi istorice, din perspectiva acelui simţ în plus pe care se ştie că îl avem, respectiv simţul istoric, care ne-a asigurat tezaurizarea zăcământului naţional şi a identităţii etno-culturale şi istorice.

Vechii greci credeau că omul gândeşte cu inima, iar latinii acreditau postulatul că „vocea poporului este vocea lui Dumnezeu.” Pe cale de consecinţă, noi cei de azi îi primim cu braţele deschise la sânul patriei-mamă, pe toţi aceia care mai simt româneşte.

Înaintaşii noştri care au înfăptuit Marea Unire, în cele 3 trepte (praguri) şi care au trăit deplin momentul erau preocupaţi de două gânduri: primul era acela dacă ei sunt vrednici de clipa istorică pe care o înfăptuiau, iar cel de-al doilea ne privea pe noi, pe strănepoţii lor, „pe cei de peste 100 de ani”, dacă îi vom înţelege şi le vom accepta alegerea făcută.

Convinşi fiind că nici unui copil nu îi este dat să-şi judece părinţii, astăzi, în anul festiv al Centenarului Marii Uniri, când avem binecuvântarea să ne întâlnim cu seninătate, cu Istoria, noi putem să le răspundem, într-un singur fel, confirmându-le şi repetându-le alegerea făcută atunci. Nu foloseşte nimănui, nici măcar acest exerciţiu de minimă imaginaţie istorică, dar contrafactual, putem să ne gândim ce ar fi însemnat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, fără Unirea Basarabiei şi fără Unirea Bucovinei? Oare ar mai fi avut loc? Scăpărările de geniu istoric pe care le-au avut liderii naţionali ai românilor au făcut ca la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, fiinţa noastră istorică să fie întreagă, desăvârşită.

„Să ne arătăm vrednici de mărimea vremurilor ce trăim!”, îndemna un document unionist din Maramureş, la 11 noiembrie 1918. Această chemare ne rezonează şi nouă astăzi, determinându-ne să ne rostim Unirea şi declarându-ne solidaritatea deplină faţă de deciziile Consiliilor Raionale Locale şi Judeţene din Republica Moldova şi declararea Unirii cu teritoriul românesc al Basarabiei.