De astăzi până duminică, 4 martie, Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare găzduieşte Campionatul Naţional de Taekwon-do ITF pentru juniori 3, 2, 1 şi seniori. Este cea mai mare competiţie organizată în România, în cadrul Federaţiei Române de Taekwon-do ITF.
La întreceri sunt înscrise 19 cluburi, care au trimis în Baia Mare 417 sportivi, 48 de arbitri şi 47 antrenori/instructori.
„Este cea mai mare competiţie de nivel naţional organizată în România în cadrul Federaţiei Române de Taekwon-do ITF şi ne bucură acest lucru. Clubul Sportiv Dragonul a sărbătorit în luna februarie 25 de ani de activitate, ocazie cu care am dorit să organizam diverse activităţi, cea mai importantă fiind campionatul naţional”, a transmis preşedintele CS Dragonul Baia Mare, antrenorul emerit prof. Dan Goron, 5 dan.
Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 3 martie, la ora 8.30. Intrarea este liberă.
Organizatorii „naţionalelor” din Baia Mare sunt Federaţia Română de Taekwon-do ITF și Clubul Sportiv Știința-Dragonul Baia Mare, în colaborare cu Primăria Muncipiului Baia Mare și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș.