Craciun 2008, fara nea in urbea aproape pustie dupa nebuneasca alergatura si ambuteiajele dinaintea serii de Ajun.
Dimineata primei zile de Craciun si mai pustie, ici, colo arari colindatori noctambuli, sau ultramatinali? Ger aspru, marcat de apasatoarea liniste, strepezitele-n ultimele patru saptamani, traditionalele sau kitchoasele, colinde parand a fi fost binevenit mistuite nocturn. Apoi, pe neasteptate, auzii melodios-nostalgicele incantatii ale unui saxofon tenor reverberate in hardughia bisericii penticostale, blocurile din jur, viitorul centru de afaceri multietajat si cu alura sinistra de cazemata.
Vezi galeria foto (click aici…)
Nu se vede nimeni, doar melodia tanguita se revarsa ca o ciudata mangaiere din saxofon, risipindu-se-n eter fara stridente, precum un diabolic parfum suskindian pe stradelele din jur.
Nu-mi pot da seama ce melodie este, in orice caz necunoscutul abordeaza imediat O ce veste minunata, interpretand la sax celebra colinda intr-o stranie, dar maiastra, maniera jazzistica, deplin atipica pentru Baia Mare.
Zorii mijesc.
Linistea de pana-nainte cu cateva clipe si gerul fac sa ma simt ireal transpus intr-un scuar londonez, ori prin tunelele labirintice ale new yorkezului metrou, acultand egoist-fascinat savant-melodioasele pasaje de sax tenor ale vreunui haruit de Dumnezeu interpret de culoare.
Mai apoi, rafinat filtratele reverberari melopeeice ale saxofonului, ma transpun in strania si fascinanta atmosfera din The Million Dollar Hotel (2000, dupa o idee a lui Bono, scenariul Nicholas Klein, regia Wim Wenders, cu Jeremy Davies, Milla Jovovich, Mel Gibson, coloana sonora Daniel Lanois, Bono-U2, Brian Ema).
Totul, precum orice magie sau miracol, fie el si unul de Craciun, nu tin din nefericire prea mult. Poate ca gerul sec al diminetii inghetase-n cele din urma buzele saxofonistului pe mustucul instrumentului, daca nu cumva damfurile bahice-l rapusera-n cele din urma pe virtuozul histrion. Totul se dezumfla esuand in anostul si atat de previzibilul promiscuu baimarean cotidian, determinandu-ma sa ma intreb (deplin constient de banal, desuet si penibil) daca o fi existand cu-adevarat Mos Craciun?
A doua zi de Craciun pare prin nimic diferita de prima, daca nu facem abstractie de matinala evolutie a ciudatului saxofonist de-a carui aparitie, deloc strident-vulgara, mai degraba inexplicabil de nobila, ajunsei sa ma intreb retoric daca chiar fusese una reala sau pur virtuala.
Nu, cu certitudine nu, imaginatia nu-mi jucase nicio festa, totul fusese extraordinar, real si irepetabil, miraculosul meu cadou de Craciun.
Imi spun asta asteptandu-mi ortacii de drumetie, imbarcandu-i si indreptandu-ne spre Centrul Vechi si-apoi catre intrarea spre stadion.
Urmeaza sa parcurgem un lung circuit, verificand marcajul turistic relativ recent realizat, triunghi rosu (precedentul care urmase aproximativ acelasi traseu fusese marcat cu triunghi albastru), inregistrand pe GPS trekk-ul, ulterior acesta trebuind sa concure la actualizarea hartii turistice.
Fiecare din noi cunostem parcursul vizat deoarece-l facusem de numeroase ori, inca din copilarie, acum insa trebuie sa urmam riguros triunghiul rosu, constatand inca o data perversul gust al romanilor pentru imbarligaturi traseistice total neavenite.
In loc ca din Centrul Vechi marcajul triunghi rosu s-o ia (ca si precedentul marcaj triunghi albastru) peste Podul Viilor spre Piata Minerilor si-n continuare pe strada Grivitei, pana aproape de confluenta vaii Vicleanul Mare cu raul Sasar iar de acolo la stanga in sus, spre Uzina de Apa, ocoleste prin stanga stadionul ajungand in strada Ferastraului pe care cobora spre Piata Minerilor.
Continua o vreme pe strada Grivitei dupa care, la o trifurcatie, in loc sa mearga logic spre inainte, urmeaza cea mai sudica varianta inainte de-a devia la stanga-n sus spre Uzina de Apa, din dreptul unei statii de autobuz (acolo o sageata rosie indica schimbarea directiei).
Sute de caini, de rasa ori maidanezi, ne insotira multa vreme cu agresiv-galagioasele lor latraturi.
Dez-orientarea turistica nu se incheie deocamdata deoarece, desi pinii lizierei din stanga drumului pot sa constituie niste excelenti suporti pentru marcaj, acesta nu se vedea nicaieri, motiv pentru care ajungem la niste case de unde… ni se spune sa revenim circa 50 m spre sud iar de acolo, pe un culoar-alee, sa ne orientam spre vest.
Aici, pitit invizibil pe un bolovan nins, dam peste triunghiul rosu.
Trecem paraul ce vine dinspre Uzina de Apa si doua gospodarii izolate si suim pe poteca orientata la dreapta (nord).
Un iepure fuge din fata noastra descriind un derutant, pentru Brena, zig zag.
In curand atingem valea Vicleanul Mare. Constatand ca am risip deja, incredibil, un ceas din parcurs.
Frumoasa e de aici panorama peste raul Sasar, spre valea Cerbului si spectaculoasele culmi impadurite ce-o acompaniaza suind spre dealul Outu si-n continuare catre dealul Bulat.
De acum incolo urmam, destul de lejer, drumul forestier ce suie spre Lacul Bodi Ferneziu acompaniind inspre amonte valea Vicleanul Mare pe care ciorchinii si candelabrele de gheata cristaline, mai apoi o minicascada, ne bucurara cu prezenta lor.
Dupa o ora si 20 de minute de la plecare lasam la stanga halda de steril frumos fixata cu gardulete de nuiele impletite ale unei galerii miniere.
Deasupra ei si orientata spre nord se iveste vechea si frumos descrisa poteca turistica marcata cu triunghi albastru.
Marcajul excelent, profesionist realizat cu peste 40 de ani in urma, coboara in valea Vicleanul Mare, pe care-l intalnim dupa o ora si jumatate de la plecare.
Marcajul triunghi rosu e destul de rar dar bazandu-te pe intuitie, pe de alta parte lipsind ramificatii ale drumului forestier …
Daca pentru a ajunge la Lacul Bodi Ferneziu marcajul triunghi albastru abandoneaza drumul forestier in dreptul unui pod de beton, suind pe o poteca-n serpetine la dreapta, marcajul triunghi rosu recent continua putin inainte dupa care suie-n dreapta pe un fost parcurs de TAF iar dupa 2 ore de la debut ne aflam pe malul sud-vestic al lacului, acum inghetat si pudrat cu nea.
Cabana e pe malul sud-estic, acum aparent pustie, pazita de o ceata de maidanezi.
Marcajul continua inainte, peste digul vestic al lacului (si peste nevazuta captare-aductiune din valea Vicleanul Mare) destinat initial asigurarii apei potabile a orasului Baia Mare, suind in fagetul rar, apropiindu-ne de saua Hija si de varful Stramba, cu splendide exemplare de frasin si mai ales de paltin.
Urme destul de frecvente de vulpe si mistreti.
Poteca suie lejer deasupra flancului geografic stang al vaii Corbului, imediat insa depaseste o confluenta de paraie afluite spre Lacul Bodi, suind sus si la stanga pe o culme pe care o urmeaza lasand in dreapta o spectaculoasa stancarie andezitica, posibil vremelnic exploatata cariera cu ocazia realizarii lacului artificial Bodi, devenit in cele din urma unul de agrement.
Ocoleste larg si prin stanga stancaria, poteca si marcajul (estetic, ingrijit si suficient de prezent, vizibil din ambele directii de mers dar neconform ca marime standardelor nationale) se orienteaza spre sud-est, imediat dupa aceea catre nord-est si-n cele din urma spre nord-vest, ocolind astfel varful Hija (767 m altitudine-vezi harta Gutinul turistic 2005, sectiunea Baia Mare-Tautii Magheraus).
Dupa 3 ore de la plecare si dupa ce neaua crescuse-n grosime de la 10 cm la circa 25 cm, fiind initial inghetata, de-acum pufos-inconsistenta si alunecoasa, atingem saua Hija in care Ionica sperie involuntar trei caprioare.
De aici aveam o splendida panorama printre fagi, la sud catre Baia Mare-zona industriala, fosta IMMUM-Phoenix/Cuprom iar la nord-est catre barajul, lacul de acumulare si localitatea Firiza, in continuare si mai sus, spre varful Breze argintat de chiciura.
Apar si vioaiele raze ale soarelui desi gerul pare nitel mai aspru aici.
De-acum incolo marcajul mixt, triunghi vechi albastru si triunghi nou, rosu, dispar.
Suim la stanga, pe culmea vag serpuinda si marcata cu bolovani andezitici, pentru a ajunge pe varful Stramba. Dupa 4 ore si 15 minute de drum, sa remarcam un premarcaj triunghi alb peste care… candva, poate va fi suprapus (ori nu) triunghiul rosu.
Panorama se largeste treptat si de la poienile estice de deasupra Luncilor Ferneziului se iveste maretul crestet troienit si decorat cu stralucitoare chiciura al Ignisului.
Spre nord apar in prim plan varful Ostra (825 m) identificabil dupa braul sau stancos sur iar in urma acestuia, mai departe, cu o lenticulara poiana alpina, varful Pietroasa (1202 m).
Neaua crestea in grosime pe masura ce ne apropiem de varful Stramba pe care il atingem pe la ora 12,30.
Aici zapada pufoasa pare a fi de 30-35 cm grosime. Briza cuminte dar inghetata ne obliga s-o tulim repejor spre Piatra Soimului. Inainte tragem cateva cadre spre Ignis, lacul si localitatea Firiza dar si spre Poiana Jolob–Seituri–Urzicii, varful Bagnau si Frasineasa dar mai ales inconfundabilul varf Ulmoasa cu poiana-i rectangulara sudica parand o amenajata partie abrupta de ski.
Mult mai aproape sunt poienile sud-estice ale varfului Plestioara (803 m) iar sub noi, Varaticele, coborandu-si salba de poieni spre Valea Romana si lacul Firiza.
Panta mare si riscul prabusirii la dreapta in haul nord-estic spurcat al Pietrei Soimului ne obliga la o prudenta deosebita, zapada pufoasa ascunzand frecventele roci dar mai ales doboraturile de vant.
De pe Piatra Soimului, pe care o atingem dupa 4 ore si jumatate de mars, panorama se mai largeste nitel. In plus scapam partial de interpunerea deranjanta a coroanelor fagilor.
Imediat ce coboram abruptul versant nord-vestic in largi serpentine spre saua apropiata, dam peste vechiul marcaj turistic banda albastra.
Au trecut 5 ore de la debutul turei, motiv pentru care, imediat ce ajungem in sa, ne acordam un scurt ragaz. Nu suntem singuri. Prin zona se perindasera recent mistreti uriasi dar si godacei mai mici. Undeva spre valea Usturoi se auzira glasuri de vanatori si un hamait de caine.
Dupa o frugala ciuguleala, dedulcirea cu portocale, cafea si ceai fierbinte, continuam la stanga. Urmam marcajul banda albastra ce coboara spre valea Vicleanul Mare (obarsie) marcata cu o sumedenie de dezradacinari, doboraturi de vant si lastaris scund de fag.
Poteca se orienteaza mai apoi spre sud-vest iar in dreptul debutului culmii Dealul Crucii, marcat de desetul unei plantatii de molid, impenetrabile, o coteste spre vest.
Aici dam peste urme de vanatori si-n curand ii si auzim.
Dupa circa 1 ora de la popas intalnim marcajul turistic banda galbena ce suie dinspre Muzeul Satului spre varful Plestioara.
De remarcat aici prezenta vechilor sageti turistice, una spre Piatra Soimului, la dreapta (est-nord-est), cealalta spre inainte (nord), reminiscente ai marcajului turistic realizat prin 1955. Daca neghiobii nesimtiti nu le-ar fi lovit si indoit peste decenii, distrugand vopseaua si favorizand consecutiv ruginirea, si azi, dupa mai bine de o jumatate de secol, ar fi fost perfect lizibile (si asa se poate deslusi o parte din inscrisul initial).
Un marcaj triunghi rosu (recent) se iveste in curand, luand-o la nord-vest-vest, spre valea Usturoi. Noi urmam de-acum marcajul dublu, banda albastra si galbena, spre sud-vest, prin padurea de fag intercalata de-acum cu castan comestibil, stejar, carpen si insule de molid restranse, din flancul geografic drept al vaii Sfantul Ioan.
La un moment dat, in dreapta potecii largi se iveste poienita Lakatos, strajuita de un brau consistent si pictural de castani seculari, stiuta de noi drept poiana lui Otto, dupa numele unui tipograf baimarean.
De aici poteca incepe sa prezinte variante orientate spre succesivele poieni, mai mari ori mai mici, odinioara toate locuite, avand modeste livezi de meri, pruni, ciresi si gutui dar mai ales valorosi, multiseculari, castani comestibili.
Neatenti, Mitica si cu mine o luam spre stanga si ajungem repede in poiana Parlesti.
Un splendid molid matur domina gospodaria munteneasca cu numeroase acareturi pitita-ntr-o restransa livada haotica.
Dincolo de poiana, spre sud, apare o parte din vechea Baia Mare marcata de obeliscul de 350 m inaltime al cosului Phoenix/Cuprom.
Ionica o ia corect, pe culmea din dreapta.
Dibuim repejor o poteca ce trece printr-un hatis de mur si suie la dreapta in saua si-apoi in culme la marcajul banda albastra si galbena, dupa un inutil ocol de circa 1,5 km. Profitam de un traseu mountain bike realizat cu ani in urma de patimasul orientarist-cartograf turistic Caroly Racz, veche cunostinta de-a noastra.
Ne aflam acum in dreptul poienii Szilai, fara gospodarie, doar cu o coliba din tabla si urmele unui vechi funicular, in care un tanar se da pe zapada cu… punga de plastic.
Nu peste mult in stanga se iveste impresionanta Cariera de andezite Sfantul Ioan de la poalele vestice ale Dealului Crucii.
Paraul Pintea fusese indiguit, realizand un frumos luciu de apa care se scurgea in serpentine inainte de-a se prabusi intr-o splendida cascada inalta de circa 10 m.
Aici ne intersectam cu un brav montaniard baimarean (Fekete) alaturi de sotia si fiul lui, cunoscut de mine cu ani in urma in Tibles, regasit pe urma pe Secatura Gutaiului, Ignis.
In dreapta se iveste o alta poiana aproape circulara, descendenta spre sud-vest, probabil numita a lui Katona, in care troneaza o imensa vila-n rosu alaturi de alte cateva gospodarii mai modeste.
Poteca suie usor de aici spre stanga si ne ofera imediat o cuprinzatoare si plonjanta perspectiva spre Baia Mare, incepand dinspre Centrul Vechi spre vest, pana hat departe catre meandrele Somesului din zona Ardusat–Pomi.
Vizibilitatea ne permite sa identificam inclusiv zona Mesesului, de dincolo de Zalau.
A trecut de ora 15,30 si soarele filtrat printre nori se pregateste sa apuna.
Noi urmam un scurt, dar abrupt si alunecos, final de traseu pe poteca-n serpetine, naclaita de argila amestecata cu nea si frunze de castan putrezinde, mai apoi inierbata.
In curand ajungem la o stradela asfaltata care ne conduce pe langa cimitirul de la poalele Dealului Florilor si Muzeul Etnografic spre Monumentul Ostasului Roman din apropierea Liceului de Arta.
Dupa 8 ore de la debut si un parcurs de 16-18 km cu numeroase denivelari-serpuiri, ne incheiem multumiti tura traditionala de Craciun in timp ce doi mascati isi scutura vehement droangele atarnate-n ciorchini pe piept si brau, din tabla neagra si clopoteii din alama, speriindu-i, vine vorba, pe cei ce-asteptau cuminti intr-o statie sosirea autobuzelor urbane.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
