O familie din Baia Mare a fost la un pas de o mare tragedie. Un copilaș de 4 ani a fost lăsat nesupravegheat de bunica sa și a ieșit în stradă, sărind în fața unei mașini. Din fericire, șoferul a reușit să frâneze la timp și micuțul nu a fost accidentat. La fața locului a fost chemată și poliția locală, iar oamenii legii au avertizat-o verbal pe femeie, fiindcă a lăsat copilul nesupravegheat. Incidentul s-a petrecut în zona Aleea Dobrogea din municipiul reședință de județ.
”În data de 29.07.2024, orele 20.50, echipajul care efectua serviciul în zona Aleea Dobrogei a fost sesizat de către cetățeni că un copil a sărit în fața unui autoturism, nu a fost accidentat. Minorul în vârstă de 4 ani a fost identificat și predat bunicii acestuia, care a fost avertizată verbal pentru lăsarea fără supraveghere a minorului”, precizează reprezentanții Poliției Locale Baia Mare.
Ana-Maria Hojda