Băimărenii au remarcat schimbările survenite în intersecțiile bulevardului București cu alte artere de circulație din Baia Mare. În aceste zone au fost montate primele indicatoare ce fac parte din noul sistem de orientare și marcaj stradal din municipiu. Acesta este cel mai modern sistem de acest gen în România, putând fi comparat cu cele existente în orașele civilizate ale Europei cum ar fi Singapore sau Londra. Este încă un proiect finalizat de primarul Cătălin Cherecheș, care încă din anul 2015 a proiectat un astfel de sistem cuprins și de Manualul de Identitate Vizuală al Municipiului Baia Mare.
În scurt timp, turiștii, dar și băimărenii, se vor putea orienta lejer pe arterele Băii Mari, după ce a început acțiunea de montare a primelor indicatoare stradale și de orientare de-a lungul bulevardului București, în principalele intersecții cu alte bulevarde importante și de montare a numerelor pe imobilele sau blocurile din municipiu.
Sistemul de orientare și marcaj stradal din Baia Mare este cel mai modern la nivel național și reprezintă o componentă extrem de importantă a dezvoltării urbane a municipiului. Având în vedere faptul că relativ multe dintre plăcile sau indicatoarele cu denumirile de străzi, bulevarde, piețe, plăcile pentru orientare sau marcare a numerelor clădirilor sunt într-o stare avansată de deteriorare, lipsind sau fiind foarte vechi, s-a impus necesitatea achiziționării de noi și moderne elemente componente (plăci pentru marcare denumiri străzi, piețe și bulevarde, plăci pentru orientare și marcarea numărului pe imobile și blocuri, suporturi pentru plăci) ale unui sistem modern , european, și mai ales eficient de orientare și marcaj stradal, care să asigure corecta orientare a pietonilor și conducătorilor de autovehicule în spațiul public urban, și care să fie, de asemenea, în concordanță cu regulile stabilite în Manualul de Identitate Vizuală a Municipiului Baia Mare. Toate aceste au ca scop asigurarea unui înalt nivel de civilizație, confort și acces la utilități și servicii publice pentru băimăreni, dar și pentru turiști sau orice alte persoane care se află în Baia Mare.
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: „Acum 4 ani am demarat această idee împreună cu un grup de tineri profesioniști care își iubesc orașul, rezultatul fiind un manual de Identitate Vizuală care cuprinde atât indicatoare direcționale pentru fiecare stradă, cât și panouri direcționale pentru parcări, școli, grădinițe, spitale, instituții publice, obiective culturale și turistice. Acest studiu a fost rezultatul unei documentări ample, luate fiind ca exemplu orașe importante precum Londra sau Singapore. Am gândit împreună cu echipa de specialiști toate detaliile estetice și tehnice.
Provocarea a fost legată de a-i convinge pe unii dintre angajații primăriei cu atribuții de conducere cu privire la utilitatea unui astfel de proiect pentru a fi și din această privință un oraș civilizat, iar mai apoi lipsa unor producători românicare să facă la cele mai înalte standarde ceea ce noi ne doream. Azi am bucuria să fi depășit toate obstacolele și să ofer băimărenilor, dar și celor carer ne vizitează orașul un proiect util care arată și gradul de civilizație, de ordine, de rigoare în orașul nostru.
Acest proiect va fi finalizat în totalitatea sa pe fiecare stradă și cu număr pe fiecare clădire la sfârșitul anului 2019. O mențiune aparte vreau să fac ca gest al autorității locale pentru cetățenii care au în proprietate imobile, deci contribuie la dezvoltarea orașului prin taxe și impozite, fiecare imobil va benficia, în mod gratuit, din partea primăriei de un număr poștal, de la cea mai îndepărtată casă de pe Valea Borcutului, Firiza sau Valea Roșie până la la imobilele din centrul orașului.
Îi asigur pe băimăreni că sunt un om foarte determinat să realizez fiecare proiect pe care l-am gândit pentru Baia Mare, ignorând răutățile sau barierele pe care ni le pun în cale unii nefericiți. ”
În această primă etapă au fost achiziționate plăci de marcare, orientare stradală și suporturi pentru plăci. Vor fi montate peste 700 de plăci cu nume de străzi și tot atâtea de orientare. Totodată, peste 1.200 plăci cu numere vor apărea pe imobilele și blocurile din municipiu Baia Mare. Așadar, este o chestiune de timp până când în întreg orașul vor apărea aceste noii indicatoare stradale care dau un plus pentru estetica Băii Mari.