Baia Mare pare că s-a transformat în ”paradisul” cerșetorilor și tot mai mulți oameni ai străzii își fac culcușuri pe unde apucă, deranjând locatarii din zonă și creând disconfort. Numai în ultima săptămână, polițiștii locali au fost chemați să intervină la mai multe cazuri unde cetățenii au reclamat că diverse persoane și-au amenajat tot felul de adăposturi, pentru a petrece noaptea. Un băimărean s-a plâns că s-a trezit cu un culcuș făcut de oamenii străzii sub balcon, în timp ce alții au reclamat că mai multe persoane fără adăpost s-au aciuat în zona Prefecturii Maramureș.
”O persoană a sesizat că în spatele Prefecturii Maramureș, un grup de etnie rromă și-au făcut un culcuș de câteva zile. La sesizare s-a deplasat echipajul S.O.P. Acesta a transmis la dispecerat faptul că persoanele în cauză au fost identificate și sancționate la H.C.L. 528/2022.
O persoană a sesizat că la poarta ei se află, de dimineață, o persoană de sex masculin, care este fără adăpost. La sesizare s-a deplasat echipajul S.O.P. Acesta a transmis la dispecerat faptul că persoana a fost identificată și transportată la Azilul de Noapte.
O persoană a sesizat la dispeceratul Poliției Locale faptul că pe Aleea Dobrogei se afla o persoană fără adăpost, care și-a făcut culcuș sub balconul de la parterul blocului. La locul menționat a fost trimis echipajul de la S.O.P. Persoana reclamată a fost condusă la Adăpostul de noapte”, precizează reprezentanții Poliției Locale Baia Mare.
Ana-Maria Hojda