Vezi VIDEO
Unul dintre cele mai importate proiecte implementat pentru tinerii baimareni incepe sa prinda contur. Consilierii locali au aprobat in sedinta de astazi detaliile de ordin cadastral care stau la baza planului de dezvoltare a unui skatepark in municipiul Baia Mare. Parcul, cu o destinatie speciala pentru iubitorii sporturilor extreme, urmeaza sa fie situat in zona laterala a Stadionului Municipal “Viorel Mateianu”. De asemenea, skatepark-ul se va desfasura pe o suprafata de 2506 metri patrati.
Potrivit primarului municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, proiectul care prevede realizarea unui skatepark in zona Parcului Tineretului, este unul dintre cele mai importante planuri de dezvoltare demarate de Administratia Publica Locala a municipiului Baia Mare. “Sunt foarte multi tineri in municipiul Baia Mare care, de zece ani, isi doresc un skatepark. Si ca sa facem acest skatepark, pentru care avem si studiu de fezabilitate si documentele pentru licitatie pregatite, a trebuit sa facem acest proiect de hotarare pentru a identifica terenul si a-l introduce in inventarul bunurilor care apartin domeniului public al municipiului Baia Mare. E o dorinta de cel putin zece ani a tinerilor din Baia Mare”, a declarat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
Edilul baimarean a mai aratat ca skatepark-ul din zona Parcului Tineretului nu va fi singurul din municipiul Baia Mare. “Mai doresc sa va propun, in viitor, unul langa Sala Polivalenta “Lascar Pana”, daca tot preluam terenul de acolo, sa facem o astfel de amenjare. Poate chiar o amenajare mai ampla, unde sa generam competitii pe zona aceasta de nisa, de sporturi extreme. Tinerii din ziua de azi evolueaza si trebuie sa evoluam si noi alaturi de ei”, a mai adaugat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
Lucrarile de realizare a skatepark-ului urmeaza sa fie demarate in acest an.
Sursa: Simona Vasiac