Vezi VIDEO
Dat fiind ca au pierdut legatura de avion de la Munchen spre Cluj, cei din delegatia Belarusului au ajuns pe grupuri in Baia Mare. Astfel incat, desi sosirea era planificata pentru orele pranzului sambata pentru toata delegatie, prima parte a ajuns sambata seara, a doua a descins in Romania sambata noaptea, pentru ca ultima parte a delegatiei sa ajunga duminica la pranz. In consecinta, atat antrenorul nationalei din Belarus, cat si pivotul Anastasia Lobach au acuzat oboseala pentru maniera neconvingatoare in care reprezentativa a evolua in Baia Mare.
Cu 32-20 s-a impus Romania in fata Belarsului in meciul decisiv pentru calificarea la Campionatul European din 2014. Aceasta, insa, nu a fost cea mai consistenta diferenta inregistrata intre cele doua adversare, romancele avand maximum 13 goluri avans fata de nationala din Belarus.
„In primul rand vreau sa felicit echipa Romaniei, pe selectioner, pentru tactica la care a apelat in acest meci. Ne cerem scuze ca am jucat atat de prost din cauza oboselii acumulate cu drumul. In plus stiam, desigur, ca echipa Romaniei este una cu experienta. Consider ca nationala Romaniei este una dintre primele cinci ale Europei. Va doresc mult succes la turneul final!”, a marturisit selectionerul Belarusului.
„Ne-a fost greu dupa un drum atat de lung, nu ne-am putut concentra. S-a vazut asta inca de la inceputul meciului. In consecinta a fost un joc mai putin bun facut de noi . Daca nu exista oboseala cauzata de drum, atunci cu singuranta am fi facut un joc mai bun”, a declarat Anastasia Lobach.
In tur, la Moghilev, romancele se impusesera cu 30-28.
„Echipa Belarsului este una tanara, nu a participat niciodata la un Campionat European. Ma ocup de aceasta echipa de circa un an si in acest timp am incercat sa pun la punct unele aspecte. Dar mai sunt multe de rezolvat. Ne dorim mult sa ajungem la alte calificari, dar unele la care sa avem sanse de a merge mai departe”, a mai declarat Tomaz Cater, antrenorul nationalei din Belarus.
Nationala din Belarus a terminat pe ultimul loc grupa 6 preliminara in vederea calificarii la Campionatul European, nereusind sa acumuleze vreun punct.
Sursa: RIP