Un bărbat de 31 de ani din Baia Mare a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a ameninţat-o cu cuţitul pe angajata unei săli de jocuri din municipiul Bistriţa şi a furat suma de 5.500 de lei, potrivit buletinului de presă remis luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 2 spre 3 ianuarie, iar principalul suspect a fost identificat în cursul zilei de 3 ianuarie şi reţinut pentru 24 de ore, pentru tâlhărie calificată.
Potrivit poliţiştilor, femeia nu a fost rănită.
Cercetările au continuat, în data de 4 ianuarie, cu percheziţii la locuinţa bărbatului de 31 de ani, ocazie cu care au fost descoperite cuţitul cu care a ameninţat-o pe angajata sălii de jocuri, dar şi bani.
Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Bistriţa, unde judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracţională a maramureşeanului.