Băimărenii Andreea Manu și Cătălin Vădean cele mai bune clasări în proba de medie distanță
La fel ca și în proba de sprint, Cătălin Vădean sportiv legitimat la Clubul Sportiv Electro Sistem Baia Mare a reușit cea mai bună clasare dintre toți cei ce alcătuiesc lotul reprezentativei Românie. Cătălin a reușit să termine proba de medie distanță pe poziția 31, în timp ce Ervin Vigh a încheiat pe locul 104.Pe 106 a venit Nandor Csis, pe locul 120 Adam Voros, 127 Lucas Tămaș, iar Endre Jancsik a închis plutonul tricolorilor pe poziția 145.
Dintre fetele coordonate de Arpad Tokes, cele două sportive de la Clubul Sportiv Electro Sistem Baia Mare, Andreea Manu a reușit o clasare pe poziția a 88-a, în timp ce Alexandra Roman s-a clasat pe locul 125. Alexia Tudorache a încheiat cursa pe poziția 89, Alexia Stupu pe 93, Daria Gălățeanu a venit pe 129, iar Diana Maria Pop pe locul 136.