Începând din 15 septembrie băimărenii pot să aleagă pe ce se vor cheltuie începând cu 2018 banii din impozite şi taxe. Şi asta pentru că municipalitatea a dat undă verde bugetarii participative ,procesul prin care băimărenii pot veni cu idei de cheltuire a banilor publici. Tot ce trebuie să facă în acest sens este să intre pe baiamareactiv.ro şi să urmeze paşii indicaţi pentru a face cunoscute administraţiei publice locale, proiectele pe care le consideră beneficice pentru dezvoltarea comunităţii.
Proiectele care pot fi finanţate în cadrul bugetarii participative se referă la domeniul infrastructurii, amenajări spaţii publice , industrii creative, educaţie, cultură, tineret , digitalizare şi identitate locală, neexistând o suma maximă alocată pentru un proiect.
Reprezentanţii muncipalităţii estimează că în 2018 vor fi cheltuiţi pentru finanţarea acestor proiecte aproximativ 2 milioane de euro, în condiţiile în care susţin aceştia, cu siguranţă multe dintre proiectele care vor fi depuse sunt avute în vedere de către municipalitate şi vizează lucruri care se cer imperios realizate, astfel încât va trebui ca acestea să fie finanţate .
Proiectele pot fi depuse până pe 12 noiembrie 2017, urmând că acestea să fie verificate în intervalul 13 noiembrie – 14 decembrie 2017.
După mijlocul lunii decembrie proiectele aprobate vor fi publicate, urmând că promovarea lor să se facă de către iniţiatori în perioada 16 decembrie 2017 – 16 februarie 2018.
Cele mai votate idei vor fi introduse pe lista de investiţii a municipiului Baia Mare şi vor fi susţinute financiar din bugetul local al anului viitor.