Vezi VIDEO
Vezi VIDEO editat
Elevii Liceului de Arta din Baia Mare au vrut sa iasa din tipare si in acest an prin organizarea unui bal al bobocilor atipic. Au reusit atat prin spectacolul animat oferit aseara, 21 octombrie, din care nu au lipsit dansurile cu o coregrafie speciala, dar si printr-o prezentare de moda excentrica. Mai mult, au demonstrat ca flautul se imbina foarte bine cu muzica rapperului Maximilan. Cea mai gustata proba a fost, de departe, aceea surpriza, unde bobocii i-au lasat pe cativa spectatori fara haine.
Un alt fel de bal. Asta e ideea care pare sa se transmita din generatie in generatie la Liceul de Arta din Baia Mare. La spectacolul desfasurat aseara, 21 octombrie, pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor, organizatorii au incercat sa pastreze pana la un punct structura clasica a unui bal, prin probele de dans si originalitate. La proba surpriza insa, au spart tiparele.
Bobocii au trebuit sa adune in numai cinci minute cat mai multe piese vestimentare din sala. Tinerii au fost destul de convingatori pentru ca, in ciuda frigului, au reusit sa aduca pe scena mormane de geci, paltoane, esarfe, pantofi, curele si chiar umbrele. Nebunia s-a produs in momentul distribuirii hainelor. Aproximativ zece minute le-au trebuit “proprietarilor” sa isi recupereze articolele „donate” bobocilor. Printre concurentii care “au dezbracat” cei mai multi spectactori s-au numarat si marii castigatori, Cezara Fabian si Radu Papiu.
“Am reusit sa adun multe haine. Treizeci, clar. Nu a fost greu sa le dau inapoi pentru ca fiecare a venit dupa ele”, a marturisit amuzat Radu Papiu, Mister Boboc.
Emotii au avut bobocii si la aflarea vestii, pentru ca nu se asteptau sa castige marele premiu.
“Sunt putin socata. Nu ma asteptam sa castig. Dar a fost super, super tare. A fost distractie la maxim si vreau sa-i felicit pe toti. Din partea mea toti meritam sa iesim miss si mister”, a spus Cezara Fabian, Miss Boboc.
Momentele artistice prinse in program au fost de asemenea inedite. O prezentare de moda cu tinute create din materiale precum plastic, burete sau hartie a starnit admiratia reprezentantelor sexului frumos din sala, in timp ce dansurile oferite de boboci, inspirate din tema balului, “Art Vegas”, au fost rasplatite cu multe aplauze. La partea muzicala, organizatorii au optat pentru sunetul flautului, rock-ul celor de la Ska-nk si piese hip-hop semnate Maximilian.
Rapperul Maximilian a fost surprins de reactia publicului in momentul in care a aparut pe scena, fiind impresionat si de faptul ca foarte multi stiau versurile pieselor sale pe de rost. Cantaretul a primit de la liceenii baimareni si un cadou, pentru ca azi, 22 octombrie,este ziua lui de nastere.
“A fost foarte tare. M-am bucurat enorm. Conteaza foarte mult energia pe care ne-o transmite publicul. Acum, de ziua mea, ca am inceput concertele si “Sophie” merge bine, imi doresc putere si voce sa le ducem pe toate la capat”, a spus Maximilian, rapper.
Balul Bobocilor de la Liceul de Arta urmeaza sa fie transmis la Televiziunea eMaramures, azi, 22 octombrie, de la ora 17.30.
Lista castigatorilor:
Miss si Mister: Cezara Fabian si Radu Papiu.
Miss si Mister Best Dancer: Maria Sovre si Florin Aftenie
Miss si Mister Spontaneitate: Andra Enasoiu si Radu Petran
Miss si Mister Funny: Alexandra Seregi si Virgil Teodor
Miss si Mister Creativitate: Cara Trandafir si Norbert Szadrai
Miss si Mister Originalitate: Cristina Pop si Sebi Pintican
Miss si Mister Popularitate: Andreea Curea si Alex Ditu.
Sursa: Diana Grad