Valoarea totala a depozitelor din sistemul bancar romanesc a scazut cu aproape 4 la suta in primele trei luni din acest an si in timp ce depozitele persoanelor fizice au sporit, cele ale companiilor s-au diminuat, au declarat, joi, la un seminar organizat de FinMedia, reprezentantii Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDB).
”Valoarea totala a depozitelor din sistemul bancar, garantate si negarantate, era la 31 decembrie 2009 de 287,2 miliarde lei, iar la 31 martie 2010 aceasta a inregistrat o scadere de aproape 4 la suta ajungand la 275,8 miliarde lei’, a spus Dana Seiciu, reprezentanta FGDB la evenimentul FinMedia.
Ea a aratat ca scaderea se datoreaza in special persoanelor juridice, depozitele persoanelor fizice mentinandu-se si chiar avand o usoara crestere. Scaderile au fost atat pe lei cat si pe valuta.
Astfel, in primul trimestru al anului trecut, valoarea totala a depozitelor persoanelor fizice a fost de 92,8 miliarde echivalent lei, majorandu-se pana la 102,5 miliarde echivalent lei, in primele trei luni din 2010.
In ceea ce priveste valoarea totala a depozitelor persoanelor juridice, aceasta s-a diminuat de la 191,4 miliarde echivalent lei la 173,3 miliarde echivalent lei, in perioada de mentionata.
„O explicatie pentru majorarea depozitelor persoanelor fizice ar putea fi cresterea ingrijorarii oamenilor fata de ziua de maine”, a spus Dana Seiciu.
Reducerea numarului deponentilor in sistemul bancar de la 17.963.976 la 17.563.708 a avut loc insa pe seama ambelor categorii.
In acelasi timp, ponderea valorii depozitelor aferente institutiilor de credit participante la Fond, deci garantate, a scazut de la 94,5 la suta in primul trimestru din 2009 la 93,7 la suta in perioada similara a acestui an.
Depozitul reprezinta orice sold creditor, inclusiv dobanda datorata, precum si orice obligatie a institutiei de credit evidentiata printr-un titlu de creanta emis de aceasta. Depozitele garantate de FDGB sunt in valoare de pana la 50.000 euro, potrivit actualelor cerinte comunitare.
La nivelul UE au loc discutii pentru ridicarea plafonului fix de garantare la 100.000 euro, pentru toate tarile membre, precum si pentru extinderea schemei de garantare de la IMM-uri la toate companiile, inclusiv cele mari, ceea ce va pune o greutate suplimentara pe fondurile de garantare din tarile europene, a afirmat reprezenta FGDB.
Totodata, se preconizeaza ca, in momentul falimentului unei institutii de credit, fondurile sa fie obligate sa efectueze platile compensatorii in cel mult 7 zile lucratoare.
In cei 14 ani de existenta, FDGB a avut sapte interventii, cele mai recente fiind pentru compensarea deponentilor garantati aflati in evidentele Nova Bank, Bancii Romane de Scont, Bancii Turco-Romane si Bancii Columna, care au dat faliment.
Joi, Finmedia si Asociatia Romana a Bancilor au organizat ”Romanian Retail Banking Forum”, eveniment aflat la cea de-a X-a editie.
Sursa: Agerpres