Două bancomate au sărit în aer la interval de mai puţin de o oră, unul în Timiş, la Belinţ, altul în Arad, pe Calea Timişoarei. Poliţiştii cred că e vorba despre aceeaşi hoţi care au acţionat la fel în cazul ambelor jafuri.
La Arad, în jurul orei 3:20, s-a produs o explozie la o agenţie bancară. Doi indivizi cu feţele acoperite au pulverizat vopsea pe camerele de supraveghere, iar apoi au aruncat în aer ATM-ul. După ce a avut loc explozia, hoţii au fugit cu casetele cu bani, aproximativ 300.000 de lei.
Atacatorii au fugit pe autostrada la bodrul unui autoturism de teren de culoare închiă şi, după aproximativ o jumătate de oră, s-au oprit la Belinţ, în Timiş.
Aici, în jurul orei 4:00, au produs o nouă explozie la un bancomat, pe care l-au distrus exact ca la Arad. Au luat banii şi au disparut cu 100.000 de lei.
Hoţii ştiau că bancomatele abia fuseseră alimentate, înainte de prima zi din weekend, într-o perioadă când pe carduri sunt virate salariile, la mijlocul lunii.
Anchetatorii au descoperit că tâlharii au folosit explozibil la detonarea ATM-urilor.