Autoritatile locale vor primi bani de la Guvern prin intermediul unui nou program, denumit Programul national de dezvoltare locala, care va fi coordonat doar de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, conform unei ordonante de urgenta aprobata, miercuri, de Guvern.
Documentul stabileste ca fondurile vor fi alocate pe baza unor criterii care vor avea in vedere cel putin ponderea obiectivelor de investitii aflate in derulare pe fiecare judet, date demografice si administrativ-teritoriale, capacitatea financiara a beneficiarilor.
Finantarea va fi acordata atat pentru obiective de investitii noi, pentru care nu au fost incheiate contracte si nici nu au fost preluate pana in prezent in vreun program de finantare, cat si pentru obiective de investitii aflate in derulare.
Ministerul Dezvoltarii va fi cel care analizeaza propunerile transmise de catre consiliile judetene si intocmeste lista finala a obiectivelor de investitii si sumele alocate acestora in anul in curs, lista care va fi aprobata prin ordin al ministrului. Noul program va prelua toate celelalte proiecte finantate pana in prezent prin Programul privind reabilitarea unor obiective locale, Programul de dezvoltare a infrastructurii si a unor baze sportive din spatiul rural, programe multianuale prioritare de mediu si gospodarire a apelor.
Sursa: Mediafax