Guvernul a aprobat alocarea sumei de peste 400 de milioane de lei pentru continuarea programului „Prima casa”, a declarat marti purtatorul de cuvant al Executivului, Corneliu Calota, intr-un briefing de presa la Palatul Victoria.
Guvernul a aprobat printr-o hotarare alocarea unei noi transe pentru programul Prima casa, respectiv 400,5 milioane de lei, echivalentul a 90 de milioane de euro, din plafonul destinat Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor in domenii prioritate pentru economia romaneasca finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate Romaniei, intrucat din acest plafon, pentru 2014, in suma de 100 de milioane de euro, nu a fost acordata nicio garantie”, a precizat Calota.
Purtatorul de cuvant al Guvernului a explicat ca masura a fost luata pentru ca „transa anterioara (destinata programului Prima casa – n.r.), de 500 de milioane de lei, a fost deja epuizata pentru Prima casa. „Deci, intra inca 400 de milioane de lei in piata (piata imobiliara — n.r.)”, a mai spus Calota.
Sursa: Agerpres