Miercuri, 24 februarie, la Ocna Sugatag, va avea loc o intalnire a autoritatilor locale din Barsana, Ocna Sugatag si Calinesti cu executantul drumului Cavnic-Barsana pentru a dezbate problema privind sansele reprezentantilor comunitatilor de a mai face lucrari de alimentare cu apa si canalizare in zona. Din cauza lipsei banilor, unele lucrari stagneaza, iar modernizarea unei parti din DJ 184, va incurca si mai mult sapaturile pentru apa si canalizare.
Comuna Calinesti e prima afectata de situatia creata. Conform spuselor autoritatilor, localnicii vor mai astepta mult si bine pana vor avea canalizare si apa.
„Avem alimentarea cu apa inceputa, cu finantare guvernamentala, prin Ordonanta 7. Lucrarea sta, bani n-au mai venit, suntem datori executantului. Pe de alta parte, daca incepe drumul, nu mai avem sansa de a mai face vreodata canalizare. Garantia drumului e de 30 de ani si nu va accepta nimeni sa sapam pe langa drum sau sa facem subtraversari”, a spus viceprimarul comunei Calinesti, Vasile Chindris.
Dupa intilnirea de miercuri, in care cei trei primari vor incerca sa obtina de la executant promisiunea construirii unor subtraversari pe sub viitorul drum judetean modernizat, primarii „vor lua traista-n spate” si vor merge la presedintele Consiliului Judetean pentru a obtine si bani. Deocamdata, insa, viitoarele lucrari de apa si canalizare, ce probabil se vor intersecta cu drumul modernizat, sunt sub semnul intrebarii pentru… urmatorii 30 de ani.
Sursa: Alexandru Ruja