Vezi VIDEO
Castig de cauza pentru mii de angajati din invatamantul maramuresean. Acestia isi vor primi drepturile salariale care le-au fost taiate, ca urmare a zecilor de procese intentate statului. Asadar, profesorii, invatatorii, dar si personalul didactic auxiliar si nedidactic isi vor primi esalonat banii cuveniti. Prima transa, adica un sfert din 5% (ce reprezinta sumele castigate in instanta), va ajunge in posesia dascalilor cel tarziu in luna aprilie a acestui an, dupa cum au aratat reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Maramures.
Hotararile judecatoresti, in urma proceselor intentate statului roman privind drepturile salariale din ultimii trei ani, le-au dat castig de cauza angajatilor din invatamant. Astfel, ei urmeaza sa primeasca 5% din sumele castigate in instanta, sume ce vor fi acordate in transe. Pentru Maramures, suma totala se ridica la opt milioane de lei, fapt ce claseaza judetul printre primele locuri pe tara.
„Legea bugetului pe anul 2012 prevede ca aceste plati sa se faca esalonat, in transe, cate o transa pentru fiecare trimestru. Acestea vor fi impartite in lunile martie, iunie, septembrie si decembrie. Pentru judetul Maramures, 5% inseamna aproximativ 80 de miliarde de lei vechi”, a precizat vicepresedintele Sindicatului Liber din Invatamant Maramures (SLIMM), Ioana Petreus.
Aproximativ 7.700 de angajati ai invatamantului maramuresean, membri ai sindicatului, ar urma sa isi primeasca banii castigati in instanta. Acestia au fost reprezentati in procese diferite, unii fiind implicati in mai multe procese. In functie de fiecare scoala in parte, dar si de primariile locale, prima transa de bani urmeaza sa fie primita cel tarziu in luna aprilie.
“Conform Legii Bugetului, plata se va face trimestrial, deci 25% in fiecare trimestru, acuma depinde de scoli si de bugetele locale cand isi vor cuprinde aceste sume. Prima transa de bani ar trebui primita cel tarziu in luna aprilie”, a precizat inspectorul general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean Maramures, Susana Vlaicu.
Plata integrala a sumelor castigate in instanta ar trebui sa se finalizeze pana in 2016, banii urmand sa fie achitati esalonat.
Sursa: Gabriela Kuhajda