Vezi VIDEO
Detinatorii de terenuri agricole din Maramures pot obtine peste 1.000 de euro pe hectar daca accepta sa le impadureasca. Prin aceasta masura se urmareste reducerea pagubelor produse de factorii naturali si eroziunea solurilor, precum si cresterea calitatii aerului. Singurele terenuri agricole care nu pot fi impadurite sunt pajistile permanente situate pe soluri nedegradate.
Consiliile locale, dar si persoanele fizice si juridice care detin suprafete de minimum 0,5 hectare de teren agricol, pot obtine finantari pentru impadurire. Dosarele de solicitare a finantarii se pot depune pana in 28 februarie la sediul Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Maramures (OJPDRP), situat in Palatul Administrativ din Baia Mare
“S-a lansat prima sesiune din 2011, pe Masura 221 – prima impadurire a terenurilor agricole. Sesiunea va fi deschisa pe perioada 1-28 februarie. Ca si sume sunt in jur de peste 1.000 de euro, in functie de zona (campie, deal sau munte)”, a explicat Rodica Miclaus, director adjunct OJPDRP Maramures.
Masura va fi recompensata cu trei tipuri de prime: pana la 1.560 euro pe hectar pentru lucrarile de infiintare a plantatiei; pana la 1.336 de euro pe hectar, esalonat pe cinci ani, pentru intretinerea plantatiei; si pana la 215 euro pe hectar, in fiecare an, timp de 15 ani, pentru pierderea venitului ca urmare a impaduririi.
“Se primesc, in functie de zona unde se solicita impadurirea, prima de impadurire pentru intretinerea padurii timp de cinci ani si, de asemenea, pe o perioada de aproximativ 15 ani, plati compensatorii pentru pierderea venitului din teren agricol”, Rodica Miclaus, director adjunct OJPDRP Maramures
Cheltuielile cu intocmirea proiectului tehnic se suporta din sprijinul acordat prin aceasta masura, dar nu poate depasi 10% din valoarea proiectului, in limita plafoanelor stabilite. Aceasta este prima sesiune de finantare a impaduririi terenurilor agricole, in acest an fiind programate inca trei sesiuni, in lunile mai, spetembrie si decembrie.
Sursa: Catalin Vischi