Vezi VIDEO
Fundatia SMURD, Asociatia Autism Baia Mare si Asociatia Femeilor Ortodoxe Maramures sunt organizatiile spre care se indreapta cele mai multe fonduri retrase, conform legii, din impozitele pe venit platite de maramureseni. Peste 30.000 de persoane au decis sa redirectioneze procentul de 2% catre diferite organizatii, suma totala virata anul trecut, de catre finantisti, depasind un milion de lei.
Redirectionarea unui procent de 2% din impozitul pe venit se poate face in momentul depunerii declaratiei 200, privind veniturile realizate pe parcursul unui an, dar si printr-un formular special, destinat persoanelor care au venituri dintr-o singura sursa si care nu sunt obligate sa declare la fisc sumele incasate cu titlul de salariu.
„Anul trecut s-au solicitat 20.820 de cazuri, iar prin declaratiile 200 au fost 437 de cazuri, in total 31.257 de cazuri. Cea mai mare suma a fost dirijata spre SMURD, 99.839 de lei suma virata, iar pe urma au fost diferite asociatii si fundatii, dar si spre diferite parohii”, a precizat pentru eMaramures seful Administratiei Finantelor Publice Baia Mare, Martin Cont.
Una dintre asociatiile care au primit printre cele mai mari sume prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit este Asociatia Autism Baia Mare. Cu banii pe care i-au incasat de la maramureseni, reprezentantii asociatiei au achizitionat materiale speciale si au oferit ore suplimentare de terapie copiilor cu dizabilitati.
„Anul trecut am fost pe locul II privind suma pe care am reusit sa o strangem din procentul de 2%, dupa SMURD. S-a strans o suma considerabila, cu care am cumparat materiale de terapie si am oferit ore bonus. Avem 45 de copii si am oferit fiecaruia un numar mai mare de ore de terapie, care cu siguranta o sa le faca foarte bine”, a spus coordonatoarea centrului Asociatiei Autism Baia Mare, Andreea Iatu.
Persoanele care doresc sa doneze cei 2% catre o organizatie sau fundatie din judet trebuie sa specifice acest lucru intr-o rubrica speciala. Pentru anul 2011, declaratia 200 poate fi depusa pana in 25 mai 2012.
Sursa: Gabriela Kuhajda