În cursul zilei de joi, 18 ianuarie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au identificat şi reţinut pentru 24 de ore un tânăr din municipiu, bănuit că în cursul lunii noiembrie a pătruns în două apartamente, de unde a sustras bani şi bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3 800 de lei.
Activităţile de cercetare şi investigare efectuate de poliţişti au relevat că într-un caz, tânărul a profitat de faptul că geamul apartamentului a fost lăsat deschis, a pătruns în imobil şi, în timp ce proprietarul dormea, a reuşit să sustragă 500 de lei şi două telefoane mobile. În celălalt caz poliţiştii au stabilit că cel în cauză a pătruns prin efracţie într-un apartament situat la parter, de unde a reuşit să sustragă 50 de lei şi trei telefoane mobile.
În baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea băimăreanului pentru 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Judecătoriei Baia Mare cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia.