„Găinar, milițian, penal, papagal, panaramă, lepră, nespălat și jeg“. Acestea sunt câteva din apelativele cu care l-a „gratulat“ un cetăţean pe-al său primar pe Facebook, primind în schimbul lor o amendă de 200 de lei de la poliție.
Obişnuiţi să ne exprimăm liber opiniile pe platformele de socializare, mai ales pe Facebook, obişnuiți să ne scriem acolo nemulțumirile la adresa oricui, putem risca să avem surpriza de a ne trezi cu amenzi de la Poliție acasă.
Este cazul unui bărbat dintr-o localitate hunedoreană, care a fost nevoit să achite o amendă de 200 de lei, după ce i-a adus jigniri pe Facebook celui ce era primar în localitatea sa.
Cazul a ajuns în atenţia judecătorilor din Petroşani, unde omul le-a povestit magistraţilor cum au stat lucrurile.
Concret, bărbatul a dat în judecată Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara pentru amenda încasată şi a cerut anularea procesului verbal de sancţionare.
În cererea de chemare în judecată, cetăţeanul a arătat că fusese sancţionat pentru că a postat pe Facebook în mod repetat cuvinte şi expresii jignitoare la adresa primarului şi că el nu se consideră vinovat.
Omul le-a mai explicat magistraților că el se află în conflict cu primarul şi că prin comentariile sale „a atras atenția cu privire la presupusele fapte penale săvârșite de către primar, dar și că agentul de poliție a fost desemnat să îi supravegheze activitatea pe facebook în lipsa unui ordin de serviciu“, potrivit www.rolii.ro.
În replică, reprezentanţii IPJ au susţinut că au acţionat strict în baza plângerii formulate de primarul localității respective, care a adus inclusiv capturi de pe Facebook cu postările deranjante.
De asemenea, poliţiştii au spus că agentul care l-a amendat pe om nu l-a urmărit pe Facebook în mod sistematic, aşa cum a susţinut acesta, ci doar a soluţionat o plângere legal depusă, potrivit atribuţiilor de serviciu.
În plus, reprezentanţii IPJ au precizat şi faptul că bărbatul fusese invitat la sediul poliţiei înainte de a fi amendat, tocmai pentru a i se comunica existența plângerii împotriva sa formulată de primar.
După ce au analizat toate documentele de la dosar şi au ascultat ambele părţi, judecătorii au arătat că „instanța observă că petentul a folosit o serie de expresii profund jignitoare. Astfel, acesta a scris, printre altele, că numitul I.G. este «găinar, milițian, penal, papagal, panaramă, lepră, nespălat și jeg»“, conform www.rolii.ro.
Astfel, magistraţii au stabilit că bărbatul amendat a comis contravenția reținută în sarcina sa şi au precizat că „rețeaua de socializare Facebook reprezintă un spațiu public, prin prisma faptului că textele/imaginile publicate pe aceasta sunt accesibile unui număr nedeterminat de persoane, indiferent de setările de confidențialitate alese. Astfel, oricare dintre „prieteni“ poate redistribui informațiile afișate de către titularul contului“.
Totodată, ei au arătat că „libertatea de exprimare, consacrată atât în Constituția României, la art. 30, cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la art. 10, nu este nelimitată, existând o serie de îndatoriri și responsabilități inerente exercitării acesteia“, conform www.rolii.ro.
În întreg acest context, solicitarea bărbatului de a-i fi anulată amendă a fost respinsă, iar omul a rămas cu banii daţi.