Miercuri, 18.12.2019, în jurul orei 22.40, Poliția Orașului Baia Sprie a fost sesizată despre faptul că pe raza oraşului s-a produs un accident de circulaţie. La faţa locului poliţiştii au stabilit că un bărbat în vârstă de 45 de ani care conducea un autoturism, pe direcţia de mers Baia Mare – Baia Sprie, a surprins şi accidentat un pieton în vârstă de 40 de ani, care mergea pe partea carosabilă.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr.Constantin Opriş Baia Mare, unde a rămas internat.
Conducătorului auto şi pietonului li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.