Sâmbătă, 16 aprilie a.c., în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean român, în vârstă 29 de ani, domiciliat în Botoșani.
În urma efectuării formalităților la frontieră, s-a constatat faptul că acesta este dat în urmărire generală, pe numele lui fiind emis, de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta are de executat 7 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.
Bărbatul a fost preluat de către un echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.