Un bărbat de 52 de ani din localitatea clujeană Aghireşu a fost plasat sub control judiciar şi este cercetat pentru corupere sexuală a minorilor şi act sexual cu minori, în formă continuată.
„La data de 16 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Huedin, împreună cu cei de la Secţia 8 Poliţie Rurală Huedin, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, au desfăşurat o percheziţie la domiciliul unui bărbat de 52 de ani, din comuna Aghireşu, judeţul Cluj. Acesta este bănuit de săvârşirea infracţiunilor de coruperea sexuală a minorilor şi act sexual cu minori, în formă continuată. Cu ocazia percheziţiei, au fost identificate şi ridicate înscrisuri, fotografii, memory stick-uri, laptop-uri şi alte medii de stocare care vor fi analizate şi expertizate în vederea probării întregii activităţi infracţionale. Cel în cauză este bănuit că, în mod repetat, ar fi atras în locuinţa sa minori cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani, cu care ar fi întreţinut relaţii sexuale”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.
În urma probatoriului administrat, magistraţii au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de bărbat.
În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bărbatului şi luarea măsurilor legale faţă de acesta. AGERPRES