Un bărbat de 34 de ani din Coltău a fost reținut de polițiști după ce ar fi intrat în mod ilegal într-o locuință de unde a sustras mai multe bunuri. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că acesta ar fi vinovat și pentru alte astfel de infracțiuni.
”În baza probatoriului administrat de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat din Coltău, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, polițiștii au întocmit dosar penal și au demarat activități specifice de probare a activității infracționale, după ce au fost sesizați că în data de 25 iulie a.c., cel în cauză ar fi fost surprins într-un imobil din Coltău, unde ar fi intrat fără drept, cu intenția de a sustrage bunuri.
Ulterior, în cursul aceleiași zile, tânărul ar fi profitat de faptul că ușa de acces a unui alt imobil era închisă, dar neasigurată, și a pătruns într-o anexă de unde ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 1500 de lei.
În urma activităților specifice de cercetare și investigare efectuate, polițiștii au stabilit că cel în cauză ar fi comis mai multe furturi, pe raza localității Coltău și pe raza municipiului Baia Mare. Bărbatul, de 34 de ani, a fost depus ieri în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș. Sub coordonarea procurorului, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale”, transmite IPJ Maramureș.
Ana-Maria HOJDA