Tribunalul Maramureş a admis, în data de 13.01.2021, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.01.2021, până la data de 11.02.2021 inclusiv, a unui inculpat în vârstă de 39 de ani cercetat pentru infracțiunea de tentativă la omor, faptă
prev. de art. 32 alin.1 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin.1 din Codul penal.
Pentru a dispune măsura preventivă a arestării, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că inculpatul, la data de 1 ianuarie 2021, în jurul orelor 20:40, i-a aplicat o lovitură cu un cuţit de bucătărie persoanei vătămate, soţia sa, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un
număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale şi punându-i în pericol viaţa. Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Reamintim că tragedia s-a petrecut în seara de 1 ianuarie. O femeie a fost înjunghiată cu un cuțit de bucătărie de soțul acesteia sub privirile unor amici de pahar ai bărbatului, dar și sub privirile a doi copilași: o fetiță de 10 ani și un băiețel de 12 ani.
Conform aparținătorilor femeia fost transportată la spital unde a fost operată de urgență. Cuțitul i-a atins unul dintre plămâni. Aceștia susțin că până acum femeia ar mai fi fost amenințată cu moartea de către soțul acesteia de mai multe ori.
Detalii AICI