Bărbatul de 37 de ani din Braşov care a fost scos din apele râului Săsar de către pompieri a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare.
Între timp, cele două persoane reţinute la incidentul petrecut pe malul râului, un bărbat şi o femeie, se află internaţi în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei.
Despre bărbatul de 43 de ani care s-a manifestat violent şi care ar fi bănuit că l-ar fi împins, apar noi date. Surse din cadrul anchetei spun despre acesta că ar fi un cunoscut om de afaceri din oraş care a avut un local, situat în zona Centrului Vechi din Baia Mare. Căsătorit şi cu un copil, acesta ar fi fost implicat într-o poveste de dragoste cu final nefericit, poveste care i-ar fi adus declinul.
Comments 1