Exilat in Germania in urma cu mai bine de 30 de ani, Victor Coroianu a devenit cunoscut in peisajul literar european prin incitantele sale romane de calatorie si cartile biografice. „Simboluri si mesaje indiene pe stanca in America de Nord” este titlul celui de-al saptelea volum pe care baronul, caci Coroianu detine acest titlu de aristocrat, l-a lansat curand in Baia Mare. In total, el are insa zeci de carti editate atat in Romania, cat si peste hotare.
Victor Coroianu s-a nascut in urma cu 86 de ani in Brasov si a activat ca medic in Cluj si Sibiu. Are insa o legatura de suflet cu Maramuresul. Se inrudeste cu Iuliu Maniu si a avut multi prieteni printre national-taranistii care au fost inchisi la Sighet in timpul vechiului regim. In exil a adoptat o pozitie vehementa impotriva regimului comunist, activand in cadrul unui cerc politic al PNT din diaspora.
A calatorit extrem de mult, iar ultimele studii le-a dedicat indianologiei – culturilor inca, maya si azteca. Volumul scos acum la Editura „Gutinul” este in fond un studiu de specialitate, dedicat petroglifelor, pictogramelor si totemurilor lasate in urma de triburile indienilor americani. Cartea contine explicatii amanuntite asupra curiozitatilor prezente in „Lumea Noua”, dar si desene sau fotografii.
Baronul de Coroianu este profesor onorific la Universitatea Stiintifica „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca. Dintre romanele sale de calatorie merita amintite „La nord de Tahiti”, „Aprilie in Auckland” si „Via Negra a amintirilor”, iar dintre romanele biografice, „Intre indieni si trapperi”.
Sursa: Larisa Tivadar