Presedintele Traian Basescu si premierul Emil Boc au efectuat luni, 12 ianuarie, o vizita la Bruxelles, la invitatia presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, pentru a discuta pe marginea unor subiecte de maxima actualitate de pe agenda europeana, in principal masuri de atenuare a crizei economice, precum si pe tema securitatii energetice, mai ales din perspectiva ultimelor evolutii in furnizarea si tranzitul de gaze naturale rusesti catre Europa.
Presedintele Traian Basescu a precizat ca Romania sustine crearea de proiecte alternative care sa garanteze aprovizionarea cu energie a statelor membre ale Uniunii Europene si a mentionat ca tara noastra este interesata in mod deosebit de sistemul de conectare al infrastructurii de transport de gaze cu Ungaria.
„Am abordat problema energetica, iar Romania sustine fara rezerve crearea de proiecte alternative care sa garanteze aprovizionarea cu energie a statelor membre ale UE. De asemenea, Romania va fi un suport al proiectelor propuse de Comisie, in mod deosebit cele legate de interconectarea retelelor de transport gaze”, a spus Basescu.
La randul sau, seful executivului european, Jose Manuel Durao Barroso, a declarat ca problema gazelor are un impact foarte puternic asupra Europei si a apreciat ca diferendul dintre Rusia si Ucraina „a mers prea departe”. Prin prisma crizei gazului dintre Rusia si Ucraina, Barroso a spus ca UE trebuie sa aiba o politica energetica comuna si sa reduca dependenta de combustibil fosil.
Intrevederea dintre presedintele CE, presedintele Traian Basescu si premierul Emil Boc a constituit un prilej pentru a discuta si despre prioritatile Romaniei pe anul 2009. „Romania are un rol crucial de jucat in regiune si in intreaga Europa”, a spus Barroso, care a subliniat ca Romania a fost un membru foarte activ al Uniunii Europene inca de la aderare.
„Asteptarile sunt foarte inalte si este foarte mult de munca. Mediul este din ce in ce mai stabil, iar stabilitatea pe care o coalitie de guvernare majoritara poate face reformele sa mearga mai repede”, a apreciat seful CE.
Barroso a declarat ca a discutat cu presedintele Traian Basescu despre modalitatile de imbunatatire a capacitatii de absorbtie a fondurilor structurale si despre importanta unei politici fiscale prudente in Romania. Totodata, presedintele CE a apreciat sprijinul presedintelui Traian Basescu fata de propunerea de a mobiliza la nivelul Uniunii Europene inca 5 miliarde de euro ca fonduri pentru investitii, in special pentru interconectivitatea energetica.
Seful statului a amintit ca a discutat cu Barosso despre posibilitatea existentei unui corespondent intre legislatia romaneasca si actiunea Comisiei Europene de a reduce timpul de evaluare a proiectelor transmise de Romania de la 86 zile la 30 zile. Acest corespondent in legislatia romaneasca ar trebui sa permita tarii noastre scurtarea timpilor de implementare de la peste 90 de zile la aproximativ 30 de zile, a aratat Basescu.
Totodata, premierul Emil Boc a afirmat ca a primit confirmarea presedintelui CE referitor la decizia prin care valorea avansului pe care Romania il primeste din fondurile structurale s-a majorat de la 2% la 4% .
”In procesul de atribuire de fonduri structurale in tarile membre sunt trei etape: avansul, platile intermediare si plata finala. In privinta avansului, acesta s-a majorat de la 2% la 4%, astfel incat in 2009 avansul pe care trebuia sa-l primeasca Romania era de 515 milioane de euro, iar acum ar fi de 768 milioane de euro. De aceea si mecanismele interne pe care le-am pus la dispozitie vor fi tocmai pentru a fructifica aceasta capacitate de absorbtie a fondurilor comunitare”, a explicat premierul.
Emil Boc l-a mai informat pe presedintele CE despre decizia de a infiinta Comitetul interministerial pentru atragerea fondurilor europene, comitet aflat in coordonarea premierului si a vicepremierului.
Sursa: Agerpres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult